Actualitate

/FOTO/ Obiectul căzut la Telenești, identificat: Este drona care a survolat ilegal Moldova în martie

Componentele au fost ridicate, în condiţii de siguranță, și urmează să fie supuse expertizei de specialitate, pentru stabilirea provenienței

ACTUALIZARE: În urma investigațiilor desfășurate de instituțiile competente, s-a stabilit că obiectul depistat astăzi pe un câmp din apropierea localității Băneștii Noi, raionul Telenești, reprezintă aparatul de zbor fără pilot, care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova pe 30 martie 2026. Confirmăm că aparatul identificat la Telenești corespunde traiectoriei și caracteristicilor țintei monitorizate la acea dată, a anunțat Ministerul Apărării într-un comunicat de presă.

Resturile unui obiect asemănător unei drone au fost depistate miercuri seară pe un câmp din localitatea Băneştii Noi, raionul Telenești.

Polițiștii au fost sesizați de locuitorii satului după ce, pe un deal din localitate, a fost găsită o piesă a unui aparat de zbor asemănător unei drone. La fața locului au intervenit polițiștii, care au verificat zona, fiind identificate toate componentele aparatului.

Resturile unui obiect asemănător unei drone a fost găsite astăzi pe un câmp din raionul Telenești


Potrivit primelor informații, piesele găsite nu prezintă un pericol pentru cetățeni. Componentele au fost ridicate, în condiţii de siguranță, și urmează să fie supuse expertizei de specialitate, pentru stabilirea provenienței. Poliția reiterează apelul către cetățeni să nu se apropie și să nu atingă obiecte necunoscute sau suspecte, iar în astfel de situații să anunțe imediat Serviciul 112.

Resturile unui obiect asemănător unei drone a fost găsite astăzi pe un câmp din raionul Telenești

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter