Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” informează că, la acest moment, în incinta aeroportului a fost semnalată o alertă de securitate.
„În conformitate cu procedurile aplicabile, a fost dispusă evacuarea pasagerilor și a personalului, iar toate instituțiile abilitate au intervenit operativ la fața locului pentru verificări și gestionarea situației”, se spune într-un comunicat al Aeroportului.
Activitatea aeroportuară este temporar afectată, iar procedura de check-in a fost suspendată. Aeroportul informează că ar putea apărea modificări în programul zborurilor.
La fața locului se deplasează subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne. Autoritățile recomandă călătorilor care au un zbor planificat pentru ziua de astăzi să verifice statutul zborului pe panoul online al aeroportului.
„Recomandăm pasagerilor să consulte în timp real statutul zborurilor pe panoul online al aeroportului https://airport.md/en/passenger/online-panel și să urmărească informațiile oficiale”, menționează autoritățile aeroportuare.