Vicepreședintele Consiliului de administrație al Gazprom, Serghei Kuprianov, a confirmat reducerile în masă ale angajaților din aparatul central al companiei în urma sancțiunilor aplicate de Occident și expirării acordului cu privire la tranzitul pe teritoriul Ucrainei.
La Gazprom sunt planificate concedieri în masă conform unei scrisori obținute și publicate de Forbes. Administrația companiei a confirmat autenticitatea scrisorii, dar a refuzat să-și comenteze decizia, potrivit publicației rusești „Kommersant”.
În scrisoarea semnată de vicepreședinta administrației companiei, Elena Iliuhina, adresată șefului său, Aleksei Miller, se menționează că provocările cu care se confruntă întreprinderea sunt necesare pentru a reduce termenele pentru pregătirea și adoptarea deciziilor.
În acest scop, adjuncta lui Miller a propus în special reducerea statelor de personal în aparatul central cu 1600 de angajați de la 4100 la 2500.
„Gazprom” a înregistrat o pierdere de 309 miliarde de ruble, echivalentul a 3 miliarde de euro, la sfârșitul anului 2024.
La 31 decembrie 2024, a expirat acordul dintre Gazprom (Rusia) și Naftogaz (Ucraina) privind tranzitul gazelor rusești pe teritoriul ucrainean spre Europa Centrală.
În conformitate cu obiectivele de a elimina treptat gazul rusesc pe piața UE până în 2027, Comisia Europeană a anunțat că a lucrat cu statele membre cele mai afectate de expirarea acordului ruso-ucrainean pentru a fi pregătite pentru un scenariu fără importuri rusești prin Ucraina de la 1 ianuarie 2025.
Pe 10 ianuarie, SUA și Marea Britanie au impus și sancțiuni Gazprom Neft.
Cu doar zece zile înaintea învestirii lui Donald Trump pentru al doilea mandat de președinte al SUA, Departamentul Trezoreriei a detaliat o serie de sancțiuni ce vizează în special două mari companii rusești din sectorul energetic – Gazprom și Surgutneftegaz.
De asemenea, sancțiunile se referă la 200 de petroliere care operează din Rusia și constituie așa-numita „flotă fantomă” a Moscovei. Mai multe dintre navele vizate sunt înregistrate sub pavilioane Barbados și Panama.
În 21 noiembrie 2026, Washington anunțase o serie de restricții referitoare la 50 de instituții bancare din Rusia, printre care Gazprombank, filiala financiară a Gazprom, în scopul reducerii veniturilor realizate din vânzarea de hidrocarburi.