Compania Prest Energy înregistrată în Sângera ar fi obținut pe „sub masă” autorizațiile necesare pentru funcționararea stației de sortare și tratare mecanică a deșeurillor, a declarat primarul orașului Sângera, Valeriu Popa, în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova. Potrivit edilului, activitatea stației cu pricina ar fi început abia în martie 2026 deși autorizația de mediu fusese emisă încă din noiembrie 2024. De cealaltă parte, secretarul de stat al Ministerului Mediului, Grigore Stratulat, a declarat că autoritățile vor verifica modul în care au fost emise actele.
Primarul a mai spus că Inspectoratul pentru Protecția Mediului a inițiat verificarea dosarului de autorizare și a invocat mai multe nereguli care, în opinia sa, ar fi fost ignorate la emiterea autorizației de mediu.
Potrivit lui Popa, imobilul de pe strada Industrială 7 din Sângera, unde este amplasată stația SRL Prest Energy, figurează în Registrul bunurilor imobile drept „clădire nefinalizată”, iar terenul aparține administrației publice locale. Edilul susține că nu există o decizie a Consiliului Local prin care terenul să fi fost atribuit pentru activități de colectare și tratare a deșeurilor.
„Arătați-mi decizia Consiliului Local prin care acest teren a fost atribuit pentru colectarea sau tratarea deșeurilor. Nu există asemenea decizii”, a afirmat primarul.
De asemenea, Valeriu Popa a declarat că pentru eventualele lucrări de reconstrucție ar fi fost necesare acte permisive în domeniul construcțiilor, inclusiv certificat de urbanism și autorizație de construcție, documente care, potrivit lui, nu există.
Edilul acuză și lipsa consultărilor publice înainte de autorizarea activității, invocând prevederile legislației de mediu și ale normelor europene transpuse în legislația națională. „Realizarea activităților care pot avea impact asupra mediului și sănătății populației se admite doar dacă este asigurată informarea și consultarea publicului interesat. Asta nu s-a întâmplat”, a declarat Valeriu Popa.
De cealaltă parte, secretarul de stat al Ministerului Mediului, Grigore Stratulat, a declarat că presupusele ilegalități invocate urmează să fie verificate de autorități. „Vom verifica și acest lucru în timpul util”, a afirmat oficialul, referindu-se la componența dosarului care a stat la baza emiterii autorizației de mediu.
Potrivit lui Stratulat, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a efectuat deja verificări la fața locului și a examinat instalația de sortare. Acesta a precizat că asemenea instalații pot funcționa atât în spații închise, cât și deschise, însă autoritățile recomandă amplasarea lor în încăperi pentru a reduce emisiile în aer și nivelul de zgomot.
Secretarul de stat a mai menționat că, pe lângă autorizația de mediu invocată de primarul din Sângera, există și alte acte emise împreună cu autoritatea publică locală, inclusiv contractul de prestare a serviciului public de salubrizare. „Contractul respectiv prevede organizarea pe teritoriul orașului a unei stații de sortare, care, cred eu, a fost amenajată în conformitate cu acordul încheiat cu prestatorul”, a declarat Grigore Stratulat.
Primarul orașului Sângera, Valeriu Popa, a declarat că contractul nu a fost reziliat, dar este suspendat în prezent. Potrivit edilului, autoritățile așteaptă ca agentul economic să îndeplinească anumite condiții în caz contrar urmând să se adreseze în instanța de judecată.
La începutul lui aprilie curent, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a luat apărarea firmei Prest Energy, precizând că proiectul aparține unui agent economic privat, care încearcă să vină cu o soluție pentru o problemă sensibilă la nivel național. În opinia sa, astfel de inițiative ar trebui încurajate, cu condiția respectării stricte a normelor de mediu.
Citește și: Acuzații între Ceban și Hajder în cazul deșeurilor. Opt primari cer sprijinul autorităților centralePe 11 mai 2026, Agenția de Mediu a anunțat, într-un comunicat, că a suspendat parțial autorizația de mediu emisă companiei „Prest Energy”, interzicând funcționarea stației de sortare a deșeurilor din Sângera. Operatorul poate desfășura doar activitatea de colectare și transportare directă a deșeurilor către operatori autorizați. Activitatea de sortare va putea fi reluată doar după un nou control al Inspectoratului pentru Protecția Mediului.
Ediția integrală a emisiunii Obiectiv Comun din 11 mai o puteți urmări în continuare.