Actualitate

Fără duty free la frontieră. Dumitru Alaiba crede că acesta este una dintre căile contrabandei cu ţigări din R. Moldova în România

Legea duty free
Sursa video: TVR MOLDOVA

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, crede că una dintre căile contrabandei cu ţigări din Republica Moldova în România este magazinul duty free din Aeroportul Internaţional Chişinău.

Este unul dintre motivele pentru care a propus în Parlament eliminarea acestui regim de comercializare la punctele de trecere a frontierei. Inițiativa legislative a şi fost votată astăzi, în primă lectură. Potrivit deputatului Dumitru Alaiba, în 2021, prin magazinul din aeroport s-au vândut peste 66 de milioane de ţigări, mult prea mult, raportat la numărul de pasageri. În plus, scutirile de  accize la tutun au fost de 323 de milioane de lei. Proiectul de lege votat azi prevede că magazinele duty-free vor funcționa doar până la expirarea licenţei. Potrivit autorilor, scopul legii este de a stabili echitatea fiscală pentru toţi antreprenorii din Republica Moldova.

DUMITRU ALAIBA deputat PAS: „Propunerea de astăzi, din această iniţiativă, este să anulăm regimul Duty-Free în Republica Moldova, astfel încât să identificăm şi o sursă de venit la buget, şi să prevenim unele riscuri de contrabandă, recunoscute nu doar de noi, dar şi de vecinii noştri, care sunt un punct de destinaţie ale acestor produse de contrabandă şi să asigurăm o echitate."

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter