A fost lume multă azi la Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Nicolae Testemiţanu" pentru a participa la un eveniment caritabil. În ajunul Zilei Internaţionale a Studenţilor, tinerii au organizat o donaţie de sânge, ce a devenit deja o tradiţie.
Este o tradiţie ca tinerii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie să dedice ajunul Zilei Studenţilor unei fapte nobile. O mulţime de tineri au stat la rând pentru a dona sânge atât de necesar pacientilor aflați in stare gravă.
"O fac pentru prima dată. Până acum îmi era foarte frică, mă temeam de ace. Dar am văzut o mulţime de postări cu cereri de ajutor, cu faptul că cineva are nevoie de donări de sânge. Datorită asociaţiei am văzut acest eveniment şi am venit să donez. E bine să faci un bine pentru altcineva."
"În primul rând, pe plan profesional, pentru că suntem medici, e bine să donăm, dar şi pe plan personal – orice om trebuie să contribuie la salvarea unei vieţi."
"Fac parte deja din echipa de rezidenţiat şi donez sânge de când am început universitatea. Respectiv, de şapte ani consecutiv, donez sânge de atâtea ori câte ori am posibilitatea." "Este foarte important. La fiecare două secunde cineva are nevoie de sânge. Aşa că, dacă am posibilitatea, de ce nu?!"
La acțiune au venit nu doar studenții și angajații universității. Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină pentru a suplimenta rezervele de sânge din Republica Moldova, dar şi pentru a dezvolta spiritul de solidaritate în rândul viitorilor medici.
ANNA VERDEŞ registrator medical, Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui: Fluxul e măricel şi este important pentru că, ştiţi, avem nevoie de sânge mereu la spitale, pentru pacienţi.
LUCA BOLANDAU membru, Asociaţia Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină din Moldova: Deja e o tradiţie de mulţi ani. Încă de când sunt în department, din 2019, anual se organizează. Cu toţii cunoaştem că banca de sânge trebuie mereu suplinită şi de ce să nu facem o faptă bună în această zi?!
Înainte de a dona sânge, fiecare voluntar este supus unor analize. Cei care doresc să doneze trebuie să aibă o stare bună de sănătate, să aibă între 18 şi 60 de ani și o greutate minimă de 50 de kilograme.