Preşedintele Maia Sandu şi-a sărbătorit astăzi ziua de naştere. Născută în satul Risipeni, raionul Făleşti, ea este prima femeie care a ajuns în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.
Maia Sandu s-a născut pe 24 mai 1972. A învăţat la școala din satul Risipeni și apoi a fost studentă la Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea de Management. După absolvirea facultăţii, obține titlul de Master în Relații Internaţionale.
În 2010 a absolvit și Harvard Kennedy School of Government, iar până în 2012 a fost consilier al directorului executiv la Banca Mondială, în Washington. În 2012, revine în Republica Moldova şi este numită ministru al Educaţie în Guvernul Filat.
În mai 2016, Maia Sandu înfiinţează Partidul Acțiune și Solidaritate iar din februarie 2019 până în iunie 2019, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Din iunie până în noiembrie a fost prim-ministru.
Pe 24 decembrie 2020, Maia Sandu a câştigat alegerile prezindenţiale și devine prima femeie președintă din istoria Republicii Moldova. Ea se alătură astfel celor 10 femei din lume care sunt șefi de stat.
„Jur să-mi dăruiesc toate puterea şi preceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile Ţării.
Pe parcursul celor doi ani şi jumătate de mandate, au fost restabilite şi consolidate relaţiile cu statele vecine şi principalii parteneri de dezvoltarea ai Republicii Moldova.
Presa internaţională scrie tot mai des despre acţiunile preşedintelui Maia Sandu, numind-o cităm - O super eroină a politiicii de la Chişinău, care reuşeşte să ducă ţara mai aproape de Uniunea Uropeană și cât mai departe de război şi de Moscova.
„Moldovenii sunt europeni. Locul Moldovei este în Uniunea Europeană”.