TV Network
Canalele TVR
Extern

Ucraina a mai eliberat o localitate de lângă Bahmut. Atac cu drone în Crimeea și regiunea Moscova, despre care rușii afirmă că a fost respins

post-img
Ucraina

Oficialii ucraineni afirmă că forțele sale au recucerit localitatea Klișciivka, situată lângă Bahmut – la mai puțin de 48 de ore după ce a eliberat satul Andriivka, transmite Sky News.

„Klișciivka a fost curățată de ruși și eliberată”, a declarat Alexander Sirski, comandantul forțelor terestre ucrainene, pe Telegram.

Și Ilia Ievlash, șeful serviciului de presă al Grupului de Est al Forțelor Armate ale Forțelor Armate ucrainene, a declarat pentru agenția de presă Suspilne că satul a fost cucerit. Pe rețelele sociale circulă  videoclipuri și imagini care arătă soldați sărbătorind și ținând steaguri ucrainene.

 Satul se află la puțin mai puțin de 8 km de orașul Bahmut. Satul Andriivka, capturat vineri, se află la o distanță de aproximativ 3 km.

Între timp, Rusia a afirmat, în cursul nopţii de duminică spre luni, că a doborât mai multe drone ucrainene în Crimeea anexată, în regiunea Moscova, precum şi în Belgorod şi Voronej, aproape de Ucraina, notează AFP, citată de Agerpres.

„Au fost interceptate drone în zonele de vest, sud-vest, nord-vest şi est ale Peninsulei Crimeea, districtele Istra (vest) şi Domodedovo (sud) în regiunea Moscova, regiunile Belgorod şi Voronej (sud-vest)”, a detaliat Ministerul rus al Apărării pe Telegram, fără să precizeze numărul aparatelor distruse ori să raporteze pagube sau victime deocamdată.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter