Social

Ploaia de ieri a distrus zeci de hectare de culturi de la nordul R. Moldova

Ploaia de ieri a distrus zeci de hectare de culturi de la nordul R. Moldova

Ploaia, grindina şi vântul puternic de ieri au făcut prăpăd în satul Coșcodeni din raionul Sîngerei. Au fost compromise zeci de hectare de culturi și deocamdată nu se știe valoare totală a pagubelor. Administraţia publică locală a creat o comisie, iar cei care au avut de suferit vor primi despăgubiri.

„Uitați-vă la grâu, spicele nu-s, totul e rupt. A rupt chiar și frunzele copacilor.”

TEODOR HAȘDEU, agricultor: „Nu am mai văzut așa ploaie. Eram aici și m-am acoperit cu o peliculă. Piatra era foarte mare.”

Ploaia a făcut prăpăd în toată comuna Coşcodeni. Cel mai mult au avut de suferit localnicii din satul Bobletici.

„Uitați-vă la harbuzul acesta, e cât nuca. El într-o lună de zile trebuia să aibă vreo 12-14 kg, dar de ceilalți nici nu mai vorbesc.”

NICOLAE ECHIM, agricultor: „De la Coșcodeni e distrus totul. Porumbul e distrus, pepenii verzi sunt distruși. Avem pământuri mai încolo și tot sunt distruse- 2 ha de orz, 1,5 ha de grâu, 6 ha de lucernă, totul e distrus.”

Autoritățile locale vor veni în ajutorul celor care au avut de suferit doar după ce se va face o evaluare a pagubelor.

LIUBOVI GOBJILA, primarul comunei Coșcodeni: „Trebuie să înregistrăm pagubele exacte și să venim cu un demers către Comisia Situații Excepționale, să vedem cum intervenim noi, autoritățile publice locale, cât și cele raionale, pentru a ajuta cât de puțin.”

Ploaia puternică a făcut prăpăd şi în mai multe localităţi din zona transnistreană. Zeci de copaci au fost doborâţi la pământ şi, potrivit presei din regiune, unele locuinţe din Camenca au rămas fără curent electric câteva ore.

„Din cauza copacilor doborâţi de vânt, circulaţia a fost îngreunată pe mai multe străzi. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Au fost străzi inundate şi în oraşul Dnestrovsc.”

„Încă aşa ceva n-am văzut.”

Meteorologii au emis un nou Cod Galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Pot apărea averse de scurtă durată, cu descărcări electrice, grindină şi vijelie. Şoferii sunt îndemnaţi să fie precauţi şi să nu îşi parcheze maşinile sub copacii care se pot prăbuşi sau din care se pot rupe crengi.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter