Economic

ARBI a emis ordonanțe de sechestru pe bunuri de peste 5,4 milioane de lei, săptămâna trecută

post-img
Sechestru pe bunuri
Sursa foto: tvr/simbol

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a emis ordonanțe de sechestru, în baza delegațiilor Inspectoratului General al Poliției, pe 28 de bunuri, în valoare de peste 5,4 milioane de lei, săptămâna trecută.

Printre acestea se numără o încăpere locativă, 5 terenuri agricole și 4 terenuri pentru construcție, 3 mijloace de transport, 3 construcții locative și 8 nelocative, dar și 4 capitaluri sociale. În prezent, ARBI are în examinare 124 de delegații pe 91 de cauze penale în privința a 195 de subiecți.

De asemenea, Direcția generală asigurare operativă a efectuat 10 expertize judiciare, în procedură fiind alte 72 de expertize. Ofițerii de urmărire penală au pornit 3 cauze penale. La moment, organul de urmărire penală al CNA gestionează 363 de dosare.

Direcția legislație a recepționat 19 de proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 13 rapoarte de expertiză și 7 avize. În prezent, se lucrează pe 52 materiale, recepționate de la autorități.

Direcția analitică a efectuat 5 analize operaționale și a inițiat 9 nouă, alte 69 de studii sunt în procedură. Reprezentantul Serviciului juridic al CNA a participat la 12 ședințe de judecată, iar Direcția testarea integrității profesionale a eliberat 62 de caziere de integritate.

Direcţia educaţie anticorupţie a desfășurat 4 activităţi de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție.

La linia națională anticorupție au fost recepționate 36 de apeluri. 

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter