Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că integrarea europeană nu mai este doar un obiectiv politic, ci o necesitate pentru viitorul țării. Într-un interviu acordat publicației franceze Le Monde, șefa statului a declarat că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă „o strategie de supraviețuire ca stat democratic”, în contextul presiunilor venite din partea Rusiei.
Maia Sandu pledează pentru extinderea Uniunii Europene către Republica Moldova, Ucraina și statele din Balcanii de Vest, considerând că acest proces este esențial pentru consolidarea securității în regiune. Totodată, ea nu exclude ideea unei reunificări cu România ca posibilă cale de accelerare a integrării europene.
Șefa statului a subliniat că autoritățile de la Chișinău și-au asumat pregătirea țării pentru aderare și lucrează activ în acest sens.
„Au rămas reforme importante de finalizat, în special în domeniul justiției și al combaterii corupției, dar vom reuși să ne respectăm angajamentele”, a declarat Sandu, menționând că deja există primele rezultate, inclusiv condamnări în dosare de corupție.
Președinta și-a exprimat speranța că evoluțiile politice din Ungaria vor facilita deschiderea capitolelor de negociere pentru aderare. În același timp, a mulțumit pentru sprijinul oferit de Franța și de președintele Emmanuel Macron în parcursul european al Republicii Moldova.
Referindu-se la căile alternative de aderare la UE, Sandu a indicat că ia în considerare posibilitatea ca țara să adere la blocul comunitar fără regiunea transnistreană separatistă. „Aceasta este o soluție posibilă”, a subliniat ea.
Șefa statului militează pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, a Ucrainei și a Balcanilor de Vest, pentru a opune rezistență presiunii ruse.