TV Network
Canalele TVR
Politic

Marta Kos: Moldova este în etapa finală pentru deblocarea următoarei tranșe din Planul de Creștere

post-img
Comisarul european pentru Extindere, Marta Kos
Sursa foto: Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

Comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, a anunțat că următoarea tranșă de finanțare pentru Republica Moldova prin Planul de Creștere este în etapa finală de deblocare, după progresele înregistrate de țară în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

„Am avut o discuție bună cu noul prim-ministru, Vasile Tofan, în cadrul căreia am discutat despre următorii pași pe calea aderării Republicii Moldova la UE”, a scris oficiala europeană pe platforma X.

Marta Kos a menționat că a convenit cu premierul moldovean să continue discuțiile în cadrul Consiliului de Asociere UE–Republica Moldova, pe 5 octombrie, a mai scris comisarul european.

Pe 4 septembrie, comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, a declarat că Uniunea Europeană intră într-o „toamnă a extinderii”, în care atât statele candidate, cât și UE trebuie să se pregătească pentru următoarea etapă a procesului de aderare. 

Oficialul european a afirmat că Republica Moldova și Ucraina au îndeplinit criteriile pentru deschiderea tuturor clusterelor de negociere și și-a exprimat încrederea că blocajul impus de Ungaria ar putea fi depășit până la sfârșitul anului.

Kos a precizat că, în paralel cu reformele statelor candidate, UE trebuie să-și ajusteze instituțiile și procesul decizional pentru a putea funcționa cu mai mulți membri. 

Comisia Europeană urmează să prezinte, la 30 septembrie, rezultatele evaluării preaderării, care vizează schimbările necesare pentru ca Uniunea să fie pregătită pentru o nouă extindere.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter