Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în Lituania că este nevoie de interconectări mai multe în energie cu Republica Moldova, făcând referire la situația fără precedent în care se află Chișinăul, după ce a rămas fără curent electric în urma valului de bombardamente rusești asupra Kievului.
„În ce priveşte interconectarea dintre România şi Republica Moldova. Eu am spus-o şi a spus-o şi Guvernul. Evident că noi ajutăm Republica Moldova. Până în momentul de faţă am livrat tot ce a trebuit, respectiv tot ce ni s-a cerut, însă aceste sincope în alimentarea cu electricitate apar dintr-un motiv foarte clar şi vreau să detaliez un pic. Interconectările directe din România şi Republica Moldova sunt total insuficiente. Acest aspect a fost neglijat ani de zile şi în momentul de faţă, chiar dacă România oferă electricitate Moldovei, o parte semnificativă merge prin Ucraina şi este ca atare expusă acestor atacuri”, a transmis Klaus Iohannis, în timpul unor declarații comune cu Gitanas Nauseda, scrie G4Media.
Referitor la Rusia, Iohannis a transmis că este nevoie de măsuri mai ferme din partea statelor occidentale și că ”se lucrează la astfel de abordări”, dar ”în momentul acesta nu sunt în măsură să detaliem în ce ar consta”.
Și Gitanas Nauseda, președintele Lituaniei, a reiterat ideea de noi sancțiuni pentru Rusia, amintind că țara sa a susținut cele mai duri măsuri pentru Kremlin.