TV Network
Canalele TVR
Economic

Vasile Tofan: România va permite din nou exportul de motorină către R. Moldova

post-img
Vasile Tofan, în prima vizită externă, în România

Premierul Republicii Moldova Vasile Tofan anunță că România va face o excepție de la restricțiile privind reexportul de motorină pentru Republica Moldova, după discuțiile purtate la București. Potrivit acestuia, măsura va contribui la reducerea deficitului de carburanți și la stabilizarea aprovizionării de pe piața internă.

Premierul Vasile Tofan susține că mecanismul de stabilire a prețurilor la carburanți aplicat de ANRE a protejat consumatorii în perioada crizei carburanților, deoarece prețurile sunt calculate în funcție de media cotațiilor din ultimele 14 zile, ceea ce atenuează efectele scumpirilor bruște de pe piețele internaționale.

„Riscul este într-adevăr mare. Situația a fost determinată de faptul că aveam cel mai mic preț din regiune, iar volumele de motorină au crescut pe fondul unui deficit pe piață. După bombardarea conductei caspice și sistarea livrărilor de petrol către rafinăria din România, în regiune s-a creat o lipsă de motorină. În cazul benzinei nu au existat probleme, însă pe segmentul motorinei deficitul a fost resimțit. Statul a fost nevoit să intervină printr-un set de măsuri care, din fericire, au contribuit la remedierea situației”, a explicat Vasile Tofan în cadrul unei  emisiuni  de la Jurnal TV.

Premierul a explicat că deficitul de motorină a crescut din nou, după ce România a introdus restricții privind reexporturile de combustibil. El a precizat că scopul vizitei sale la București, de săptămâna trecută, a fost să convingă autoritățile române să acorde o excepție pentru Republica Moldova. Potrivit acestuia, solicitarea a fost acceptată, iar Chișinăul va putea relua importurile de motorină din România, măsură care ar urma să contribuie la reducerea deficitului.

Vasile Tofan le-a mulțumit oficialilor români pentru sprijinul acordat, subliniind că livrările de motorină au contribuit semnificativ la independența energetică a Republicii Moldova. El a avertizat că lipsa combustibilului în plin sezon agricol ar fi putut avea consecințe grave. Pe 31 iulie, Ministerul Energiei a anunțat că situația aprovizionării cu carburanți începe să se stabilizeze, după importurile din ultimele zile și sprijinul promis de România.

Citește și: România a avut un rol crucial în depășirea crizei energetice din R. Moldova, afirmă Dorin Junghietu

La sfârșitul lunii iulie, a fost instituită pentru 30 de zile starea de alertă în sectorul energetic din cauza riscului de întrerupere a aprovizionării cu carburanți și a dificultăților de pe piețele regionale.

În sezonul rece 2025–2026, Guvernul a alocat 2,34 miliarde de lei pentru plata compensațiilor la energie. De acest sprijin au beneficiat peste 620.000 de gospodării, adică aproximativ 1,2 milioane de persoane - aproape jumătate din populația Republicii Moldova. În total, în ultimii patru ani, prin programul „Ajutor la contor” au fost acordate peste 12 miliarde de lei sub formă de compensații pentru energie.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter