Cu muzică de fanfară, dansuri şi aplauze. Aşa au fost întâmpinaţi, aseară, pe Aeroportul Chişinău, judocanii Denis Vieru și Adil Osmanov, care au obținut medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris. Pe lângă rude şi prieteni, la aerogară au venit şi oficiali de rang înalt, dar şi zeci de susţinători.
Judocanii Denis Vieru şi Adil Osmanov au fost întâmpinaţi ca nişte adevăraţi eroi pe Aeroportul din Chişinău. Revenirea de la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost plină de emoţii.
ADIL OSMANOV judocan, medaliat cu bronz, Jocurile Olimpice 2024: „Îi dedic această medalie tatălui meu. A fost visul lui şi sunt fericit că am putut să-l îndeplinesc. Cel mai important lucru este să crezi în succesul tău şi să ai răbdare.”
DENIS VIERU judocan, medaliat cu bronz, Jocurile Olimpice 2024: „O medalie binemeritată, mult aşteptată de foarte multă lume. Şi, uitaţi-vă că visurile se îndeplinesc. Evident că nu o schimb tradiţia, medalia o să fie la părinţi pentru că, totuşi, ei sunt startul vieţii mele.”
Emoţionaţi până la lacrimi au fost şi părinţii celor doi campioni. Ei cunosc cel mai bine câte eforturi se ascund în spatele performanţelor.
TATIANA PODGORNAIA mama, Adil Osmanov: „Am avut lacrimi de fericire. A fost şi visul tatălui său, care nu mai e printre noi pentru a vedea, dar... -Se mândreşte? Da, da!”
IOANA VIERU mama, Denis Vieru: „Ne mândrim. Într-adevăr este mândria noastră, a părinţilor, a antrenorilor.”
Sunt primele medalii, amebele de bronz, obţinute de sportivii din Republica Moldova la competiţia mondială de la Paris. Odată cu Denis Vieru şi Adil Osmanov, a revenit acasă şi judocanul Mihail Latîşev, antrenorii lotului, dar şi preşedintele Federaţiei de Judo.
MIHAIL LATÎŞEV judocan: „Nu m-am simţit bine după înfrângere, dar sunt foarte fericit de felul în care am fost întâmpinat în ţara mea.”
VALERIU DUMINICĂ antrenor: „Avem planuri mari dar avem câteva zile de refacere şi după – vedem. Ne apucăm de treabă, de crescut altă generaţie.”
ANDREI GOLBAN preşedinte, Federaţia de Judo a Republicii Moldova: „Emoţii frumoase, cele mai bune, pentru că la moment chiar cred că este un vis din care mă tem să nu mă trezesc. Să fie ceva ieşit din comun.”
DAN PERCIUN ministrul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova: „Premiile sunt prevăzute în lege, le vom oferi. Sunt în jur de 100 de mii de euro, atât pentru sportivi cât şi pentru antrenori şi circa 10 la sută pentru staff-ul tehnic.”
Cei doi judocani, Denis Vieru şi Adil Osmanov, ambii medaliaţi cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, la catergoriile de greutate de 66 de kilograme şi, respectiv, 73 de kilograme, vor fi premiaţi cu câte două milioane de lei din partea statului.
Jocurile Olimpice din capitala Franţei pot fi urmărite în exclusivitate, în direct, la TVR MOLDOVA.