TV Network
Canalele TVR
Drumul spre UE

Comisia Europeană urmează să propună lansarea primului cluster de negocieri cu R. Moldova

post-img
Comisia Europeană urmează să propună lansarea primului cluster de negocieri cu R. Moldova

Comisia Europeană va propune, pe 16 iunie, deschiderea primului "cluster" de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană. Informația a fost publicată de Euractiv, care citează un oficial european de rang înalt.

Propunerea urmează să fie prezentată în cadrul reuniunii miniștrilor pentru afaceri europene din Consiliul Afaceri Generale de la Bruxelles. Ulterior, aceasta ar putea fi aprobată de liderii statelor membre la summitul Consiliului European, programat două zile mai târziu.

Procesul de aderare al Ucrainei a fost blocat în ultimii ani de Ungaria, condusă de fostul premier Viktor Orban. După alegerile parlamentare din martie, noul guvern de la Budapesta a semnalat însă o abordare mai moderată față de extinderea Uniunii Europene.

Noul premier ungar, Peter Magyar, ar urma să participe în această săptămână la reuniuni la Bruxelles și ar putea condiționa susținerea sa de deblocarea fondurilor europene suspendate în perioada guvernării Orban.

În aprilie, comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, declara că deschiderea primului cluster de negocieri pentru Ucraina ar putea avea loc după finalizarea tranziției politice din Ungaria, posibil până la sfârșitul lunii iunie.

Potrivit sursei citate, negocierile de aderare la UE sunt împărțite în șase „clustere", care includ diferite domenii ale legislației europene. Primul cluster vizează reformele democratice, economice și instituționale și este considerat unul dintre cele mai importante capitole ale negocierilor.

Deschiderea fiecărui cluster necesită aprobarea unanimă a tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene. În același timp, orice stat poate bloca procesul dacă consideră că țara candidată nu respectă angajamentele asumate.

Citește și: Marta Kos: R. Moldova și Ucraina ar putea deschide toate clusterele de negociere până în iulie

Euractiv mai notează că celelalte clustere pentru Republica Moldova și Ucraina ar putea fi deschise în luna iulie.

Recent, cancelarul german Friedrich Merz a sugerat că Ucraina ar putea beneficia de un statut de „membru asociat" al UE, fără drepturi depline de vot, însă ideea a fost respinsă de autoritățile de la Kiev.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter