În 1872, Ion Creangă a fost exclus definitiv din cler. Nu prea se potrivea cu sutana. Creangă o fost un copil excepțional, creativ și plin de idei, fie ele și trăznite, care semăna destul de bine cu poporul.
Un pic hoț (îi fură cireșele mătușă-sii după care îi distruge și plantația de cânepă pe care biata femeie o cultiva în scopuri textile, nu psihotrope), oleacă exhibiționist (pleacă acasă gol pușcă după ce maică-să îl lasă fără haine la scăldat), cu oarece spirit negustoresc neortodox (vrea să vândă pupăza care-l scula dimineața pe post de găină și să facă rost și de ceva bănuți de buzunar) și pus, în general, pe distrugere – îi face una cu pământul casa Irinucăi din Broșteni, la care stătea în gazdă, ucigându-i cu acest prilej și caprele de la care luase râie.
Pe linie paternă ar fi devenit un gospodar analfabet. Pe genetică maternă, un înțelept ambițios. Bunicul din partea mamei, David Creangă, l-a sprijinit moral și material să învețe carte, spre disperarea tatălui, Ștefan Apetrei. Din respect, i-a împrumutat numele, renunțând la mai prozaicul Ștefănescu.
Așa că autorul nostru n-a ieșit nici analfabet, cum își dorea tatăl, nici popă, cum voia mama.
Ca și la Arghezi, atracția pentru cele duhovnicești a fost insuficientă ca să înăbușe aplecarea spre literatură. Avea, în schimb, gust pentru fetele popilor, de la Smărăndița cea năzdrăvană, de care se amorezase copilărește, până la fata popii din „Folticeni”, alături de care își începe relativ prematur, la 15 ani, viața sexuală. „Și lăsându-l, m-am dus și eu în ciudă la fata popei, am găsit-o singurică și m-am jucat cu dânsa în ticnă până-ndesară: căci mamă n-avea, și tată-său, popa, umbla după căpătat.”
În timp, Creangă devine un mâncău cu vădite tendințe de însingurare. George Călinescu se mira: „La masă, Creangă nu mânca mai mult decât o oală cu găluște făcute cu păsat de mei și cu bucăți de slănină, o găină friptă pe țiglă de lemn și undită cu mujdei de usturoi, iar pe deasupra șindilea cu o strachină de plăcinte moldovenești, zise cu poalele în brâu, însă ca băutură se mulțumea cu o cofiță de vin amestecat cu apă”.
Chiar și pe Eminescu, cu care se împrietenise, îl ademenea să vină din București ca să mănânce împreună sarmale făcute de țiitoarea lui, Tincuța. Doar că lui Eminescu, având problemele lui amoroase, doar de sarmalele Tincuței nu-i ardea.
Talent avea, în schimb, cu carul. Maiorescu îl descoperă și îl obligă să vină la „Junimea”. Nu se simțea confortabil printre capetele luminate care studiaseră la Viena: Maiorescu, Pogor, Iacob Negruzzi. Aceștia savurau însă, cu un aer prefăcut nevinovat, poveștile lui obscene.
Aici se împrietenește irevocabil cu Eminescu. Poetul se simte atras de Creangă fiindcă acesta poseda ceea ce lui îi lipsea cu desăvârșire: umorul. Creangă îl place pe Eminescu fiindcă descoperă la el, pentru prima dată, fiorul poeziei autentice, de care el era lipsit cu desăvârșire.
Creangă nu este un scriitor pentru copii. Nu poți să-i obligi pe elevii de-a cincea să citească „Amintirile din copilărie”. Nu se vor bucura și nici nu vor pricepe nimic. Copiii noștri au altfel de substantive în vocabular.
Mai repede spun „neighbour” decât „megieș”. Verbele lor sunt „must” și „go” și nu „a ghili”. Nu știu ce e aceea o „știoalnă” sau un „iarmaroc”. Nu-i atragi spre lectură obligându-i să învețe regionalisme vechi care, cel mai probabil, au dispărut chiar și din regiune.
