Extern

Emmanuel Macron a sosit la Tel Aviv. El va exprima ''deplina solidaritate'' a Franţei cu Israelul și va pleda pentru un "armistiţiu umanitar"

post-img
Emmanuel Macron

Președintele francez, Emmanuel Macron, a ajuns în Israel. Într-o conversaţie telefonică pe care a avut-o zilele trecute cu Benjamin Netanyahu, liderul de la Elysee a reiterat sprijinul țării sale pentru Israel în urma atacului Hamas, însă a solicitat în acelaşi timp măsuri de protecţie a civililor din Gaza.

Este o vizită importantă, ținând cont că 30 de cetăţeni francezi s-au numărat printre cele 1.400 de persoane ucise în atacul Hamas asupra mai multor localităţi israeliene, transmite stiriletvr.ro.

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat duminică că președintele francez Emmanuel Macron și premierul olandez Mark Rutte vor vizita Israelul în această săptămână.

Emmanuel Macron va pleda pentru un "armistiţiu umanitar" care să permită accesul de ajutor în Gaza, aflată sub blocadă completă, şi ieşirea din acest teritoriu a ostaticilor luaţi de Hamas în timpul atacului, potrivit Preşedinţiei franceze.

Şeful statului francez va avea întrevederi cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, cu preşedintele Isaac Herzog, precum şi cu liderii opoziţiei Benny Gantz şi Yair Lapid, la Ierusalim.

Emmanuel Macron şi Benjamin Netanyahu vor face o declaraţie în faţa presei la finalul întrevederii lor.

Preşedintele francez se va întâlni de asemenea, la Tel Aviv, cu familii ale francezilor sau franco-israelienilor ucişi sau răpiţi ca ostatici de Hamas în Gaza.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter