Cultură

Cel mai mare festival european al artelor scenice, Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, începe la Chișinău

post-img
imagine simbol

Ediția a IX-a a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești la Chișinău, cel mai mare festival european al artelor scenice, începe de astăzi și se va desfășura până pe 22 septembrie.

„În acest an programul este cu adevărat impresionant și valoros cu evenimente, reunite în jurul genericului CONEXIUNI EUROPENE. Prin limba română suntem conectați la lumea liberă și la circuitul de idei fără hotare”, menționează organizatorii.

Vor participa opt teatre din România: Teatrul Național „I. L. Caragiale” București, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul Național Târgu-Mureș, Teatrul de Stat Constanța, Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, Teatrul Național Radiofonic București, Gigi Caciuleanu Romania Dance Company;

împreună cu opt teatre din Republica Moldova: Teatrul Național „Mihai Eminescu” – organizator și gazdă, Teatrul Republican „Luceafărul”, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Bălți, Teatrul Național „Eugène Ionesco”, Teatrul „B.P.Hasdeu” Cahul, Teatrul Național Satiricus „I.L. Caragiale”, Teatrul „Alexie Mateevici”, Teatrul Fără Nume-Centrul Ginta Latină,

Publicul este așteptat la 46 de evenimente culturale: 27 de spectacole în sală și aer liber; 8 audiții ale spectacolelor radiofonice; 6 premiere; 10 conferințe, lansări de carte, întâlniri cu intelectuali, creatori și oameni de cultură.

Programul conține o serie de conferințe și întâlniri cu personalități ilustre din lumea teatrului, reunite sub formula: „Identități lingvistice – identitate europeană (memorie, artă, management cultural)” : Emil Boroghină, Ludmila Patlanjoglu, Matei Vișniec, Ana Blandiana, Aura Corbeanu, Ion Bogdan Lefter, Maria Zărnescu, Oana Borș, Cristiana Teodorescu, Bogdan Căpîlnean, Cornel Huțanu, Larisa Turea, Angelina Roșca, Anatol Petrencu.

Pentru al patrulea an consecutiv Reuniunea Teatrelor Naționale Românești se bucură de Înaltul Patronaj Prezidențial, acordat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și de președintele României, Klaus Iohannis.

Inițiat și organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” evenimentul este finanțat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ministerul Culturii al României, de Institutul Cultural Român și reprezentanța sa la Chișinău, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”.

Reuniunea Teatrelor Naționale Românești a fost organizată pentru prima dată în 2015 și a fost inspirată din proiectul „Teatrul românesc București-Iași-Chișinău”, lansat cu un an mai devreme, de cei doi directori ai Teatrelor naționale din București și Chișinău, Ion Caramitru și Petru Hadârcă. Proiectul a fost conceput ca un flux masiv de spectacole dinspre occident spre Chișinău pentru a oferi modele alternative avalanșei de mesaje și narațiuni de propagandă rusă care dominau și asfixiau spațiul public și mediatic în acel moment, și pentru a fi ancorați în spațiul lumii libere.

Programul detaliat al Reuniunii Teatrelor Naționale Românești ediția a IX-a.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter