Actualitate

Cornelia Cozonac: Republica Moldova trebuie să facă demersuri foarte bine argumentate pentru a obține extrădarea lui Ilan Șor și trebuie să își ia aliați puternici

post-img
Cornelia Cozonac

„Republica Moldova trebuie să facă demersuri foarte bine argumentate pentru a obține extrădarea lui Ilan Șor și trebuie să își ia aliați puternici. Este vorba de corupție la scară internațională și circulă bani grei, bani din Rusia, legați de crima organizată”, a declarat directorul Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac, în platoul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

Potrivit Corneliei Cozonac, îngrijorate ar trebui să fie mai multe state, nu doar Republica Moldova.

„Acest caz are un probatoriu greu pentru demersurile de extrădare. Este nevoie ca ancheta să fie dusă la final. Autoritățile trebuie să aibă o strategie pentru ca acest personaj dubios să răspundă pentru faptele lui”, a menționat Cornelia Cozonac.

Aceasta a mai precizat că, pe baza unor dovezi solide, cu autoritățile din Isarel se poate discuta.

„Declarativ nu schimbăm nimic. Atunci când sunt probe grele, rezistă și peste ani. Nu merge acum, când există un sistem închis, o să vină alt guvern. Autoritășie trebuie să fie mult mai hotărâte și să găsească posibilități”, a menționat Cornelia Cozonac.

Președinta ALDE, Arina Spătaru, a precizat în cadrul emisiunii că Ilan Șor este foarte bine în Israel.

„Împreună cu colegii ne-am luat angajamentul să pregătim un probatoriu atât de bun, încât să convingem că Ilan Șor este un infractor care stă în Israel, încalcă legea și investește ilegal bani în partidele politice din Republica Moldova. Dosarul este foarte bun, bine documentat și îmi doresc ca autoritățile noastre să convingă pe cele din Israel că timpul nu mai așteaptă.

Ediția completă a emisiunii Punctul pe AZi din 25 septembrie o puteți urmări în continuare.




author-img_1

Cristian Sava

Reporter