Politic

VIDEO. Cristian Pârvulescu: Nimeni nu s-ar fi aventurat să rețină un fost președinte al R. Moldova dacă nu existau argumente solide pentru asta

post-img
Punctul pe AZi: Cornelia Cozonac, Lilian Carp, Cristian Pârvulescu
Sursa foto: captură de ecran/Punctul pe AZi

Este important ca acest dosar să fie unul solid pentru că orice eroare în acest dosar va face să planeze întrebări asupra statului de drept, iar nimeni nu s-ar fi aventurat să rețină un fost președinte al Republicii Moldova dacă nu existau argumente solide pentru asta. Declarația aparține politologul român, Cristian Pârvulescu, și a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul ep AZi” de la TVR Moldova.

„Este vorba despre consolidarea statului de drept. De aici, din Bruxelles, unde mă aflu în momentul de față, pe de-o parte există o mare speranță în legătură cu consolidarea statului de drept, dar și o amintire neplăcută. Amintirea perioadei în care semnele Partidului Democrat și Procuraturii Generale exista o pasarelă prin care se trecea foarte ușor. Ei bine, ne întrebăm dacă  procurorii care astăzi fac rețineri sunt aceeași care pe vremea aceea lucrau la ordinele lui Plahotniuc. Iar când a început scandalul sacoșa care episod suplimentar îl vedem acum au dat începerea urmăririi penale. Consolidarea statului de drept este esențială. (...) Este important ca acest dosar să fie unul solid pentru că orice eroare în acest dosar va face să planeze întrebări asupra statului de drept. Deja Igor Dodon acuză un dosar politic, nici nu ar fi putut să vorbească despre altceva. Eu bănuiesc că nimeni nu s-ar fi aventurat să rețină un fost președinte ar Republicii Moldova dacă nu existau argumente solide pentru asta”, a precizat Cristina Pârvulescu. 

În context, Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigatii Jurnalistice, a menționat că Igor Dodon a intrat în atenția jurnaliștilor de investigație încă din primii ani în aflarea sa în funcții publice.

„Deja în 2008 a intrat în vizorul nistru legat de schemele cu energia electrică, el (n. red. Igor Dodon) și Zinaida Greceanîi care era pe atunci prim-ministru, el fiind ministru al economiei. După 12 ani, procurorii au reluat acest caz și l-au pus pe rol șa insistența unor experți în domeniul energetic. Mai târziu, în ani, la fiecare alegeri îl treceam pe Igor Dodon pe lista neagră pentru probleme de integritate. Era legat și cu probleme de donații, și de diferite afaceri unde avea interese, cu averile lui. La un moment declara niște venituri foarte mici, iar stilul de viață era luxos. (...) El nu a ascuns legăturile cu oameni dubioși din Rusia, el se lăuda tot timpul cu legăturile cu Putin, cu Lucașenko, el a recunoscut anexarea Crimeei, nu a criticat niciodată invazia Rusiei în Ucraina, nici în 2014, nici acum. Într-un interviu cu fosta șefă a Autorității Naționale de Integritate ea chiar recunoștea că trebuie să ai curaj ca să pornești un dosar împotriva lui Igor Dodon și a lăsat să se înțeleagă că nimeni nu a avut curajul acesta”, a declarat Cornelia Cozonac în platoul TVR Moldova.

De asemenea, deputatul PAS, Lilian Carp, susține că stilul de viață pe care îl ducea Igor Dodon era unul mult peste veniturile pe care le declara.

„Asta este linia lui de apărare, încerând să prezinte ca un dosar politic. Nu este nimic politic atunci când tu furi și timp de 15 ani de zile când tu ești în politică, din prima zi nu există cel puțin un an în care tu să fii învinuit într-o afacere coruptă. Dar noi vedem și unde se odihnea omul, acolo sunt vacanțe de zeci de mii de euro. Dacă le punem cap la cap toate aceste vacanțe ale lui o să vedeți că în unele cazuri coincid cu încheierea unei afaceri profitabile. Dacă ne uităm așa ca timp, ele sunt după o logică acele vacamțe, nu sunt așa pur și simplu”, a precizat Lilian Carp.

Ediția emisiunii „Punctul pe AZI” cu participarea deputatului PAS, Lilian Carp; jurnalistei Cornelia Cozonac și a politologul Cristian Pârvulescu poate fi urmărită mai jos.

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost reţinut ieri dimineaţă, după mai bine de zece ore de percheziţii ale procurorilor anticorupţie, în comun cu ofiţerii CNA şi SIS, în zece imobile şi trei automobile, care i-ar aparţine lui şi persoanelor din anturaj.

Potrivit procurorilor, bunurile şi banii folosiţi în comiterea infracţiunilor depășesc zeci de milioane de lei. Dodon este bănuit de trădare de patrie, finanțarea partidului politic de o organizație criminală, corupere pasivă şi îmbogățire ilicită.

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter