Vladimir Filat a reacționat pe Facebook după ce o instanță franceză l-a condamnat la doi ani de închisoare și o amendă de 100.000 de euro pentru spălare de bani într-un dosar de corupție legat de „Loteria Națională” din Republica Moldova. Filat califică decizia drept una motivată politic.
„Solicitările transmise autorităților franceze au fost exagerate și lipsite de fundament juridic, fapt care a condus la o hotărâre fără precedent în jurisprudența Franței, uimind atât avocații, cât și părțile implicate în proces”, a scris Vlad Filat pe pagina sa de Facebook.
Filat susține că atragerea sa în această speță este „nejustificată”, precizând că dosarul se referă exclusiv la achiziția unei locuințe în Franța, iar continuarea procedurii se bazează pe o mărturie considerată „mincinoasă”.
De asemenea, fostul politician a exprimat surprinderea că Republica Moldova s-a constituit parte în proces și a solicitat despăgubiri de 18 milioane de euro, deși dosarul fusese anterior clasat în țară.
„Am depus recurs împotriva acestei sentințe. Sunt încrezător că adevărul și legalitatea vor prevala, iar abuzul de procedură și interferențele politice vor fi sancționate în mod corespunzător”, a adăugat Vladimir Filat.
Citește și: Vlad Filat și fosta soție, condamnați în Franța pentru spălare de bani
Sentința a fost pronunțată pe 8 decembrie, în lipsa lui Vladimir Filat. În cadrul aceleiași hotărâri, Tribunalul Penal din Paris a emis un mandat de arestare pe numele său.
Instanța a decis, de asemenea, condamnarea fostei sale soții, Sanda Diviricean, la 18 luni de închisoare cu suspendare și la plata unei amenzi de 150.000 de euro. Aceasta va trebui, împreună cu Vladimir Filat, să plătească 10.000 de euro Republicii Moldova pentru daune morale.
În 2015, Vladimir Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru mită luată de la Ilan Șor. El a fost învinuit de corupție comisă în calitate de prim-ministru și de obținerea unor beneficii ilegale în valoare de aproximativ 798 milioane de lei.
Curtea de Apel Chișinău a confirmat condamnarea fostului premier, dar a redus suma confiscată, la 472 de milioane de lei, pentru remunerarea ilicită primită de Vladimir Filat, decizie menținută de Curtea Supremă de Justiție.
În 2019, Vlad Filat a fost eliberat din închisoare înainte de termen în urma unei decizii-surpriză a Judecătoriei Chișinău.