Un responsabil al Hamas a declarat joi că gruparea islamistă palestiniană respinge ideea unui „armistiţiu temporar” în Fâşia Gaza, acest anunţ survenind într-un moment în care emisari americani urmează să sosească în Israel pentru a discuta despre o încetare a focului în Gaza, relatează AFP.
„Ne-am exprimat deja poziţia faţă de ideea unui armistiţiu temporar în război, întrucât aceasta nu va servi decât la reluarea agresiunii ulterior. Hamas susţine o încheiere permanentă, nu temporară, a războiului”, a declarat pentru AFP Taher El-Nounou, un înalt responsabil al grupării.
Conform unor surse apropiate negocierilor, ţările mediatoare – Egipt, SUA, Qatar – se pregătesc să propună un armistiţiu de „mai puţin o lună” în Fâşia Gaza, care să prevadă un schimb de ostatici israelieni cu deţinuţi palestinieni şi o creştere a ajutorului umanitar în teritoriul palestinian devastat de peste un an de război şi ameninţat cu foametea, potrivit ONU.
Cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA de la 5 noiembrie, emisari ai Casei Albe – Amos Hochstein şi Brett McGurk – sunt aşteptaţi în Israel pentru a discuta despre „modalităţi de a pune capăt conflictului în Fâşia Gaza”, conform Departamentului de Stat.
Taher El-Nounou a precizat că, dacă mediatorii vor invita Hamas să discute noi propuneri, „Hamas va răspunde acestei invitaţii”.
Dar el a subliniat condiţiile puse de grupare înainte de a accepta orice fel de acord: încetarea focului, retragerea armatei israeliene din Fâşia Gaza, întoarcerea la casele lor a persoanelor strămutate în urma conflictului, intrarea unui ajutor umanitar suficient şi un acord serios privind schimbul de prizonieri palestinieni ţinuţi captivi în Israel.
Cu o zi în urmă, un alt responsabil Hamas, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a declarat că gruparea islamistă va studia orice plan de încetare a focului pentru Fâşia Gaza, dar că nu a primit încă o propunere oficială privind un armistiţiu global.
Sursa: Agerpres