Actualitate

Maia Sandu, discuție cu Salome Zurabişvili: "R. Moldova e alături de toți georgienii care luptă pentru libertate, democrație și un viitor european"

post-img
Maia Sandu, Salome Zurabişvili

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a purtat o convorbire telefonică cu omologul său georgian, Salome Zurabişvili, după anunțarea rezultatelor alegerilor parlamentare din Georgia, în care și-a exprimat solidaritatea cu poporul georgian.

"Tocmai am vorbit cu Salome Zurabişvili, în urma alegerilor din Georgia. Moldova este alături de toți georgienii care luptă pentru libertate, democrație și un viitor european", a transmis Sandu, pe X.

Analiză // Cu Maia Sandu în UE sau cu Alexandr Stoianoglo în brațele Rusiei?

Preşedinta Georgiei a cerut oamenilor să iasă în stradă pentru a protesta faţă de rezultatele alegerilor parlamentare de sâmbătă, după ce comisia electorală a anunţat că partidul de guvernământ le-a câştigat. Președinta Georgiei, opoziția și societatea civilă contestă rezultatele, considerate a fi consecința unei operațiuni masive de interferenţă orechestrată de Rusia.

NATO insistă ca informaţiile despre neregulile semnalate în alegerile parlamentare din Georgia să fie investigate

În schimb, prim-ministrul țării a salutat un rezultat electoral „zdrobitor” și a respins, într-un interviu pentru BBC, acuzațiile de fraudare. „Nereguli se întâmplă peste tot„, a declarat șeful executivului, fost președinte al partidului la putere, Visul Georgian.

El a acuzat opoziția de minciună și a minimalizat acuzațiile de falsificare a voturilor, aceleași acuzații ca în 2016, 2020 și 2021, a argumentat premierul. 

Bruxelles-ul a cerut, pe mai multe voci, investigarea rapidă și transparentă a oricăror nereguli. Comisia Europeană a atras atenția că trebuie abrogată legislația care subminează drepturile și libertățile cetățenilor, cu referire la legea agenților străini.

De la Washington, secretarul de stat Antony Blinken le-a transmis liderilor politici de la Tbilisi să respecte statul de drept și să răspundă acuzațiilor privind deficiențele electorale.

Citește și:

„Testul de suveranitate”: Kazahstanul și Uzbekistanul refuză să se alăture organizațiilor apropiate Rusiei

Cu buletinele din aproape toate secţiile de votare numărate, rezultatele scrutinului au fost o lovitură pentru georgienii pro-occidentali care au prezentat alegerile drept o alegere între un partid de guvernământ care a aprofundat legăturile cu Rusia şi o opoziţie care urmăreşte o integrare rapidă în UE.

Visul Georgian, care se îndreaptă acum spre un al patrulea mandat, va ocupa 89 de locuri în Parlament, cu unul mai puţin decât a obţinut în 2020. Partidele de opoziţie pro-occidentale au obţinut 61 de locuri.

Fostul preşedinte Mihail Saakaşvili, aflat în închisoare şi, de asemenea, foarte critic la adresa guvernului, a cerut, de asemenea,”demonstraţii masive” pentru a „a arăta lumii că luptăm pentru libertate”, potrivit AFP. 

Citește și:

Cum a ajuns Europa de Est pe muchie de cuțit, în fața influenței crescânde a Moscovei

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter