Ziua mondială a teatrului este marcată anual la 27 martie pentru promovarea activității comunităților de teatru în întreaga lume și pentru conștientizarea valoarea teatrului în toate formele sale, potrivit Agerpres. Această zi a fost instituită de Institutul Internațional de Teatru (ITI), în 1961, și este sărbătorită anual, începând din 1962, de către Centrele ITI și comunitatea internațională de teatru.
Înființat în 1948, la inițiativa UNESCO, Institutul Internațional de Teatru reprezintă cea mai importantă organizație non-guvernamentală din domeniul artistic, cu peste 90 de centre răspândite pe toate continentele.
Cu prilejul Zilei mondiale a teatrului sunt organizate diverse manifestări în cadrul cărora publicul are ocazia să întâlnească artiștii preferați. Una dintre cele mai importante manifestări este difuzarea Mesajului Zilei mondiale a teatrului prin care, la invitația ITI, o personalitate recunoscută la nivel internațional își împărtășește reflecțiile asupra celei mai vechi forme artistice - teatrul - mesajul fiind tradus în peste 50 de limbi.
Primul mesaj dedicat Zilei mondiale a teatrului a fost scris în 1962 de poetul și dramaturgul Jean Cocteau. Printre personalitățile de pe mapamond care au transmis mesaje cu prilejul acestei zile s-au numărat și românii Radu Beligan (1977) și Eugene Ionesco (1976).
În 2020, pentru prima dată, marcarea acestei zile a găsit teatrele închise, în contextul pandemiei de Covid-19, astfel că evenimentele au fost transmise online. De asemenea, mesajul scris de Shahid Nadeem, autor dramatic din Pakistan, și-a găsit drum către public de pe scene virtuale.
Mesajul din acest an pentru Ziua mondială a teatrului este transmis de actorul american Willem Dafoe, creator de teatru, membru al Grupului Wooster (1977-2003), director artistic al Bienalei de Teatru de la Veneția. A început să lucreze în cinematografie la începutul anilor 1980, a primit patru nominalizări la Premiile Oscar și a fost distins cu Coppa Volpi pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Veneția din 2018.
Institutul Internațional de Teatru a anunțat sărbătorirea Zilei mondiale a teatrului 2026 pentru perioada 25-27 martie, în Luxemburg. Celebrarea este concepută ca o întâlnire publică și participativă, afirmând teatrul ca spațiu pentru reflecție artistică și angajament etic în lumea de astăzi.
De asemenea, oferă o oportunitate de a interacționa cu vibranta comunitate a artelor performante din Luxemburg și cu instituțiile sale culturale. Evenimentul a fost inițiat de Secretariatul General al ITI în dialog cu Centrul din Luxemburg al ITI/Federației Teatrului. Este organizat în cadrul Bühnendeeg (Zilele Artelor Performante), marchează cea de-a 30-a aniversare a Federației Teatrului și se desfășoară sub patronajul UNESCO.