Economic

O companie de creditare nebancară, obligată să restituie aproape jumătate de milion de lei clienților pe care i-a taxat în plus

post-img
Bani

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a obligat reprezentanții unei companii de creditare nebancară să restituie aproape 500.000 de lei la aproximativ 30 de clienți pe care i-a taxat în surplus.

Potrivit CNPF, în anul 2022, pe lângă activitatea de monitorizare a evoluției indicatorilor economico-financiari, 134 de organizații de creditare nebancară (OCN) au fost subiecți ai unui control tematic din oficiu și două OCN au fost supuse controalelor planificate privind respectarea cerințelor cadrului normativ aferent activității de creditare nebancară.  

Cele mai multe încălcări s-au referit la modul de calcul al dobânzilor și altor plăți aferente dezvăluite pe pagina web, precum și la respectarea cerințelor de creditare responsabilă, inclusiv conformarea indicatorului RSDV. 

Ca rezultat, CNPF a aprobat o serie de decizii, dispunând:

  • restituirea mijloacelor bănești în sumă de 441.485 lei la 28 de consumatori de servicii de creditare nebancare (în prezent fiind restituiți 371.080 lei la 21 de persoane), ca urmare a încălcării cerinței privind neadmiterea aplicării oricăror plăți (inclusiv dobânzi, comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere și orice alt tip de plăți) aferente unui contract de acordare a creditului nebancar sau de leasing financiar a căror valoare totală să depășească valoarea debursată conform contractului în cauză. Prin decizia respectivă, CNPF a prescris companiei să-și conformeze activitatea la prevederile art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/2018 și să solicite de la clienți doar restituirea sumei inițiale debursate conform contractului de credit/leasing financiar, fără revendicarea altor plăți;
  • suspendarea operațiunilor bancare la conturile curente;
  • aplicarea sancțiunii sub formă de amendă în mărime de 10.600 lei unui OCN;
  • întreprinderea măsurilor necesare privind înlăturarea încălcărilor constatate în cadrul controlului la 24 de OCN-uri.

În aceeași perioadă, au fost efectuate nouă controale la Asociațiile de Economii și Împrumut (AEÎ) de categoria B, fiind dispuse o serie de măsuri de înlăturare a deficiențelor constatate. 

Printre acțiunile întreprinse se numără: instituirea administrării speciale în cadrul a trei AEÎ, cu desemnarea administratorilor speciali, retragerea licenței unei asociații, prescrierea la opt entități de a se conforma cerințelor legislației, atragerea la răspundere contravențională a administratorilor și aplicarea amenzilor în sumă totală de 15.250 lei.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter