Justiție

Doi polițiști au fost reținuți pentru că au cerut mită de 300 de euro de la un șofer

Doi polițiști de patrulare au fost prinși în flagrant cerând mită de 300 de euro
Sursa video: Facebook: SPIA

În urma denunțului unui cetățean, doi agenți de patrulare din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au fost reținuți de ofițerii Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), fiind bănuiți de corupere pasivă. Aceștia ar fi cerut mită de la un șofer pentru a nu documenta un pretins caz de conducere a automobilului în stare de ebrietate alcoolică.

Potrivit unui comunicat emis de SPIA, șoferul a fost stopat de către cei doi polițiști de patrulare care, în urma verificării alcoolemiei, au constatat că șoferul s-ar fi aflat la volan în stare de ebrietate. 

Astfel, pentru a nu înregistra cazul în conformitate cu prevederile legale, bănuiții au pretins și primit 300 de euro. În urma acțiunilor speciale de investigație, au fost ridicate mijloace financiare în valoare de 300 de euro și 200 de dolari.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter