Autoritățile constituționale ale Republicii Moldova întâmpină dificultăți privind asigurarea cu lei a bancomatelor din localitățile din stânga Nistrului aflate sub jurisdicția Chișinăului. Despre acest lucru a declarat jurnaliștilor vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, înaintea ședinței Guvernului.
„Avem acum o problemă cu asigurarea cu lei a bancomatelor de regiune. Cred că o rezolvăm și pe asta”, a spus Valeriu Chiveri.
Oficialul a precizat că bacul Molovata nu-și va relua circulația în următoarea lună. El a afirmat că cetățenii din localitățile din raionul Dubăsari aflați sub jurisdicția Chișinăului sunt asigurați cu produsele necesare, iar agenții economici pot ajunge pe cale rutieră în satele din zonă aflate sub control constituțional.
În același timp, oficialul a precizat că Tiraspolul a dat dovadă de deschidere şi a acceptat, la solicitarea Chișinăului, tranzitarea zonei pentru livrarea produselor către localitățile afectate.
„Trebuie să cunoaștem și să fim corecți. Au fost înțelegători și la solicitările noastre prin intermediul Comisii Unificate de Control și al formatului de comunicare 1 + 1. Astfel, a fost acceptată tranzitarea acestei zone și livrările propriu-zise”, a spus vicepremierul.
Circulația bacului Molovata a fost suspendată începând cu data de 14 ianuarie din cauza gerului puternic și a stratului gros de gheață format pe fluviul Nistru.