Italia oferă Republicii Moldova 10 milioane de euro pentru compensarea facturilor la energie, instalarea contoarelor electrice inteligente şi îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor. Asistenţa financiară nerambursabilă este oferită prin intermediul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Un acord de finanțare în acest sens a fost semnat, astăzi, la Guvern.
Acest acordul va contribui la compensarea cheltuielilor pentru energie în gospodăriile vulnerabile, în sezonul rece. Astfel, 5 din cele 10 milioane de euro vor ajunge în fondul de vulnerabilitate energetică.
EXCELENŢA SA LORENZO TOMASSONI ambasadorul Italiei în Republica Moldova: „Mai multă eficienţă va însemna costuri mai mici şi vulnerabilitate mai scăzută pentru R. Moldova şi pentru restul Europei. Aceste 10 milioane sunt primii bani pentru un sector energetic mai puternic şi mai rezilient. Reamintesc că încă 10 milioane de euro vor urma.”
ALEXEI BUZU ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Suportul financiar va fi utilizat atât pentru a oferi compensaţii direct în factură cetăţenilor R.Moldova, cât şi pentru implementarea mai departe a programului pentru că în spatele acestui sistem de compensanţii este o echipă care lucrează. Atât echipa tehnică, call centre, echipa care lucrează cu cetăţenii, asistenţii sociali, bibliotecari.”
Alte 5 milioane de euro vor fi direcţionate pentru instalarea contoarelor electrice inteligente la 3% din consumatorii din Republica Moldova. Acestea vor ajuta la o utilizare mai rațională a electricității, în special, în orele de vârf.
VICTOR PARLICOV ministrul Energiei: „Marchează parcă sfârşitul crizei şi începutul de tranziţie dezvoltării. Jumătate de sprijin este alocat pentru compensarea facturilor mari şi a doua parte de sprijin este alocat pentru începutul tranziţiei verzi. Este oarecum simbolită această structurare a proiectului şi sprijinul oferit de Italia. Proiectul privind contoarele inteligente sperăm că în 2024 să-l finalizăm şi nu doar implementare dar deja să avem date în baza cărora să putem face nişte analize şi să venim cu nişte concluzii.”
Totodată, cu sprijinul Guvernului Italiei și al PNUD, pe mai multe clădiri publice vor fi instalate panouri fotovoltaice.
DANIELA GASPARIKOVA reprezentantă rezidentă PNUD: „Această contribuţie ne va permite să reducem intensitatea energetică, diversificarea resurselor energetice. Să facem acest lucru ţinând cont de digitizare, inovare şi transformare energetică. Sunt entuziasmată să fac parte din aceste obiective, să văd cum această abordare, care se numeşte "să nu lăsăm pe nimeni în spate", şi care face vulnerabili cetăţenii acestei ţări să poată să beneficieze de pe urma acestei tranziţii.”
Până astăzi, peste 600 de mii de gospodării s-au înregistrat pe platforma compensaţii.gov.md. În sezonul de încălzire 2022 - 2023, aproximativ 895 mii de gospodării au beneficiat de compensații în facturi, nivelul sărăciei energetice fiind redus cu 43%.
ALEXEI BUZU ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Estimarea noastră pentru bugetul pentru această perioadă rece a anului este undeva de 2,7 miliarde de lei.Este o combinaţie între resursele Guvernului R.Moldova şi suportul din partea UE, partenerilor noştri.”
De la începutul războiului în Ucraina, Italia a oferit Republicii Moldova sprijin în valoare de 43 de milioane de euro pentru a face faţă crizelor suprapuse.