Deputatul Dan Perciun a venit cu reacţie în urma dezvăluirilor făcute aseară de Liuba Şova şi Nicolae Roşca despre cum a fost votat preşedintele Curţii Constituţionale - Vladimir Ţurcan. Deputatul spune că nu se aştepta ca „omul să se schimbe peste noapte”, dând de înţeles că vorbeşte despre Domnica Manole.
Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam ca omul să se schimbe peste noapte şi să devieze de la opţiunile pe care le-a avut în ultimii ani atât de rapid.
Cu toate riscurile am votat pentru o Curte echilibrată, cu cel puţin 3 judecători în care aveam încredere şi care mă aşteptam să fie condusă de un preşedinte apolitic, iar candidatura perfectă exista. Mă ăşteptam toţi 3 să zică cum au votat, faptul că 2 au făcut-o, iar unul ezită, în condiţiile când legea permite, cu regret, nu lasă loc pentru interpretări”, a scris Dan Perciun despre Liuba Şova şi Nicolae Roşca (înaintaţi de Guvern), dar şi de Domnica Manole, ea fiind cea care ezită să spună pentru cine a votat la CC.
„Votul din Parlament mi-l asum, cu toate consecinţele de rigoare”, mai spune Perciun.
Amintim că ieri, judecătorii Curţii Constituţionale l-au ales în calitate de preşedinte al CC pe Vladimir Ţurcan.
Judecătoarea de la Curtea Constituţională Liuba Şova a declarat pentru TV8 că, de fapt, decizia ca Vladimir Ţurcan să fie ales noul preşedinte al curţii a fost luată dinainte. Un alt magistrat de la CC, Nicolae Roşca spune că, de asemenea, a avut altă opinie faţă de candidatura care trebuia să preia preşedinţia CC şi a înaintat o altă persoană. Din spusele celor doi, reiese că Vladimir Ţurcan a fost ales cu votul celorlalţi judecători, inclusiv Domnica Manole. Atât Maia Sandu, cât şi Andrei Năstase, dar şi alţi câţiva deputaţi i-au cerut acesteia să spună public pentru cine şi-a dat votul, însă aceasta spune că votul ei va rămâne secret, aşa cum prevede legislaţia.
La acelaşi subiect: