ACTUALITATE

Iurie Leancă, după numirea lui Vladimir Ţurcan la CC: „Bravo, l-aţi întărit pe Dodon mai tare decât ar fi visat el vreodată”

post-img

Alegerea lui Vladimir Ţurcan (deputat ales de pe listele PSRM) în funcţia de preşedintel al Curţii Constituţionale este în că un factor care îl „întăreşte” pe preşedintele R. Moldova Igor Dodon. De această părere este Iurie Leancă, fost prim-ministru.

„Consiliul Suprem de Securitate a fost întărit prin Legea care spune că demersurile acestui organ, până nu demult consultativ, sunt obligatorii spre executare; CNA predat socialiştilor printr-un concurs mimat în urma căruia a fost numit consilierul lui Dodon; SIS (trecut în subordinea directă preşdintelui) cu om numit de Dodon în fruntea instituţiei; SPPS, trecut în subordinea directă a lui Dodon, care şi-a numit şi aici propriul om. Ministerul Apărării - condus de omul lui Dodon”, spune Leancă, care subliniază că toată securitatea naţională a fost pusă „la cheremul preşedintelui.

„Nu e nicio noimă să mă adresez conducerii Blocului ACUM, dar mă adresez cu speranţă deputaţilor şi susţinătorilor acestui bloc, cărora sper că le-a rămas o mică doză de raţiune.

Dragii mei, preţul pentru aceste cedări impardonabile este Guvernul şi alte câteva funcţii temporare în administraţia centrală. Oameni buni, Guvernul se demite cât ai clipi prin moţiune de cenzură cu votul a 51 de deputaţi (care sunt gata demult să ridice mâna pentru demiterea doamnei Sandu).

Funcţiile şi instituţiile de mai sus sunt nepartajabile şi inamovibile - deci nu pot fi demişi.

Bravo, l-aţi întărit pe Dodon mai tare decât ar fi visat el vreodată!”, mai spune Leancă.
 

Reacţia Maiei Sandu, după ce socialistul Vladimir Ţurcan a fost ales preşedintele Curţii Constituţionale: „Este un lucru grav”

 

Socialistul Vladimir Ţurcan, noul preşedinte al Curţii Constituţionale: „Nu putem fi supuşi la nicio forţă politică. În capul mesei va fi Constituţia şi doar Constituţia”

 

ULTIMA ORĂ! Vladimir Ţurcan - noul preşedinte al Curţii Constituţionale