ACTUALITATE

Un deputat ACUM, despre votarea a doi „candidaţi politici” la CC: Ştiu că am dat-o în bară, nu are sens să mă justific, pot doar să-mi cer iertare faţă de oameni

post-img

Deputatul blocului ACUM Radu Marian recunoaşte că votarea a doi candidaţi politici din partea Parlamentului (Vladimir Ţurcan şi Domnica Manole) a fost o greşeală, însă acesta spune că a i-a votat cu speranţa că acest vot îi va responsabiliza.

Radu Marian dă de înţeles că Vladimir Ţurcan, deputat ales la 24 februarie 2019 de pe listele PSRM, ar fi trebuit să aibă „măcar un pic de respect” şi să nu se autopropună în calitate de preşedinte al Curţii Constituţionale, având în vedere background-ul politic pe care îl are. 

„Judecătorii constituţionali trebuiau să aibă un minim de decenţă şi să nu aleagă în funcţia de preşedinte un judecător afiliat politic, iar cei cu background politic trebuiau să demonstreze măcar un pic de respect faţă de instituţie şi să nu se autopropună în calitate de preşedinte. Îmi pare rău de comportamentul unora din ei.

Ştiu că eu şi instituţia pe care o reprezint am dat-o în bară cu votarea acestor două candidaturi politice, nu are sens să mă justific, dar am votat cu speranţa că acest vot îi va responsabiliza. Mare păcat, pot doar să-mi cer iertare faţă de oamenii care se simt acum dezamăgiţi. Sper totuşi ca doamna Manole să spună deschis pentru cine a votat, mai ales după declaraţiile şocante (dar curajoase) ale doamnei Şova. Noi avem bătălii mult mai mari de dat în continuare pentru justiţie, nu mai avem dreptul să greşim încă o dată”, spune Radu Marian. 

Amintim că ieri, judecătorii Curţii Constituţionale l-au ales în calitate de preşedinte al CC pe Vladimir Ţurcan.
 

Ministrul Justiţiei spune că dezvăluirile de la CC ar putea constitui temei pentru anularea rezultatelor alegerii preşedintelui Vladimir Ţurcan

 

Un judecător de la CC spune că decizia de a-l alege pe Vladimir Ţurcan preşedinte a fost luată din timp