Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îşi îndeamnă susţinătorii să fie pregătiţi pentru mobilizare generală. Într-o declaraţie, PSRM se pronunţă împotriva „unei noi tentative a majorităţii de la guvernare de a captura puterea absolută şi de a-l suspenda pe şeful statului, prin intermediul Curţii Constituţionale". Asta după ce Andrian Candu a semnat astăzi, în calitate de preşedinte interimar al Republicii Moldova, decretul de numire a noilor miniştri.
Socialiştii precizează că la primele şedinţe plenare ale sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului vor veni cu iniţiativa de a introduce moţiunea de cenzură.
„PSRM îşi îndeamnă toţi susţinătorii, toate forţele patriotice ale ţării, să sprijine eforturile preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, privind instituirea unei reale guvernări democratice în ţară, să fie pe deplin pregătiţi, să reacţioneze la îndemnul şefului statului, să vină masiv la Chişinău pentru a elibera ţara de acest regim”.
Într-o postare pe o reţea de socializare, Igor Dodon a scris că miniştrii numiţi astăzi sunt lipsiţi de legitimitate.
"În alt context politic şi geopolitic ar fi fost justificată o ieşire în forţă a poporului, dar acum când până la declanşarea alegerilor parlamentare au rămas doar câteva luni, trebuie să evităm emoţiile şi dorinţa de a pedepsi Guvernul cu orice preţ. Orice destabilizare socială sau revoltă poate produce victime şi va pune sub semnul întrebării rezultatele alegerilor parlamentare, fie şi anticipate", a menţionat Dodon.