POLITIC

Declaraţie oficială: PAS îşi exprimă dezacordul faţă de poziţia „incoerentă şi incosecventă” a lui Dodon privind trupele militare din Transnistria

post-img

Partidul Acţiune şi Solidaritate  îşi exprimă dezacordul faţă de „poziţia incoerentă şi inconsecventă” a Preşedintelui Igor Dodon în problema prezenţei trupelor militare străine aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

„Nu poţi cere de la comunitatea internaţională „recunoaşterea şi respectarea de facto” a neutralităţii unui stat suveran şi indivizibil, dacă în acelaşi timp încerci să camuflezi existenţa unor trupe de ocupaţie pe teritoriul acelui stat, indiferent cum le-ai numi. Statutul de „neutralitate” este incompatibil cu acest fapt”, se spune într- declaraţie oficială a PAS. 

Astfel, Partidul Acţiune şi Solidaritate îşi reiterează ferm poziţia: retragerea imediată a trupelor Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova este singura modalitate de a recunoaşte şi respecta caracterul suveran şi indivizibil al statului Republica Moldova şi condiţia sine qua non pentru soluţionarea diferendului transnistrean.

Amintim că ieri, Igor Dodon a ţinut un discurs de la tribuna ONU, în care a  cerut recunoaşterea de facto a statutului neutralităţii Republicii Moldova şi a a salutat, iniţiativa Rusiei de a relua procesul de distrugere a muniţiilor de la Cobasna, însă a evitat să ceară direct Rusiei retragerea trupelor militare din strânga Nistrului. De altfel, acesta a vorbit în limba română şi în limba rusă. 


Citeşte şi: 

VIDEO. UPDATE. Igor Dodon, de la tribuna ONU, salută iniţiativa Rusiei de a relua procesul de distrugere a muniţiilor de la Cobasna
 

Politolog: Discursul preşedintelui Dodon de la ONU a însemnat promovarea unor teze geopolitice favorabile Rusiei

 

Deputaţi, despre discursul lui Igor Dodon la ONU: Este poziţia doar a şefului statului