ACTUALITATE

Deputaţi, despre discursul lui Igor Dodon la ONU: Este poziţia doar a şefului statului

post-img

Discursul preşedintelui Republicii Moldova Igor Dodon de la tribuna Adunării Generale a ONU este doar poziţia şefului statului. Declaraţii în acest sens a făcut vicepreşedintele Parlamentului deputatul PAS Mihai Popuşoi, în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la N4.

Şi deputatul PPDA care ocupă şi el postul de vicepreşedinte al Legislativului Alexandru Slusari a declarat că şeful statului ar fi trebuit să insiste pe retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului în conformitate cu angajamentul din 1999 asumat de Moscova la Summitul de la Istambul.

În acelaşi timp, Slusari a spus că şeful statului nu a procedat corect atunci când de la tribuna ONU a pomenit din nou despre statutul limbii ruse, deoarece în cadrul coaliţiei există o înţelegere în privinţa temelor nevralgice.

„Nu cred că acest subiect trebuia abordat de la înalta tribună a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Cred că erau multe subiecte care puteau fi puse pe tapet. Dar dacă a vrut să discute despre politica externă a statului, atunci retragerea necondiţionată a trupelor străine de pe teritoriul ţării trebuia să fie tema de bază”, a subliniat Alexandru Slusari.

Amintim că astăzi în cadrul unui discurs susţinut de la tribuna ONU, Igor Dodon a vorbit despre recunoaşterea neutralităţii permanente a Republicii Moldova.