Declaraţia Parlamentului României privind susţinerea noului Guvern de la Chişinău şi angajamentul pentru parcursul european al Republicii Moldova va fi adoptată de plenul reunit din această săptămână, a anunţat luni preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
El a precizat că o şedinţă comună va avea loc în această săptămână, miercuri, 26 iunie, când vor avea loc numirile la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi la Avocatul Poporului.
Comisiile de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, luni, cu 18 voturi „pentru” (unanimitate), un proiect de declaraţie privind susţinerea noului Guvern de la Chişinău şi angajamentul pentru parcursul european al Republicii Moldova, transmite Agerpres.