Ştefan Gaţcan este candidatul Partidului Socialiştilor la alegerile parlamentare noi în circumscripţia uninominală nr. 38 Hînceşti.
Ştefan Gaţcan a depus la Comisia Electorală Centrală o cerere privind înregistrarea grupului de iniţiativă pentru susţinerea sa în calitate de candidat.
De menţionat că deocamdată, PSRM nu l-a anunţat pe Ştefan Gaţcan, în mod oficial, drept candidat la alegerile din Hînceşti, deşi decizia este luată cel puţin la data de 17 ianuarie, când cererea respectivă a fost depusă la CEC.
Menţionăm că Ştefan Gaţcan a fost directorul Centrului Mamei şi Copilului, acesta fiind şi fondatorul unei clinici private din Chişinău.