POLITIC

PDM: Acţiunile comisiei care investighează puciul se înscriu în procesul de fraudare a alegerilor din 20 octombrie

post-img

Partidul Democrat din Moldova anunţă, repetat, că niciun deputat democrat sau alt membru al PDM nu va participa la comisia care anchetează tentativa de puci, pe care democraţii o numesc „vânătoare de vrăjitori”, pusă la cale de către majoritatea PSRM-ACUM.

Comisia de anchetă, are un singur scop: să intimideze şi să denigreze principala forţă de opoziţie, Partidul Democrat din Moldova, în plină campanie electorală, consideră partidul.

„Condamnăm această atitudine sfidătoare la adresa sistemului pluralist şi a statului de drept, şi îndemnăm partenerii de dezvoltare să ia atitudine faţă de acest abuz antidemocratic”, se arată într-un comunicat de presă.

PDM mai spune că cei care trebuie să răspundă în faţa instituţiilor de drept pentru uzurparea puterii în stat sunt reprezentanţii PSRM şi ai blocului ACUM, care au călcat în picioare prevederile Constituţiei şi a altor norme legale: „adevărul, mai devreme sau mai târziu, iese la suprafaţă, iar cei care încalcă legea vor fi chemaţi să răspundă, indiferent de postura pe care au aceştea”.

 Democraţii mai spun că inclusiv acţiunile comisiei „anti-PDM” se înscriu în procesul de fraudare a alegerilor locale generale din 20 octombrie.

Membrii PDM nu s-au prezentat la audierile comisie de anchetă privind tentativa de puci. Mihai Popşoi: Am mai multe întrebări faţă de Pavel Filip. „De ce atâta grabă sau cine l-a impus?”