Membrii Comisiei speciale pentru evaluarea gestionării integrate a resurselor de apă din bazinul râului Nistru – Alla Pilipeţcaia, Vladimir Bolea, Iurie Reniţă, Ghenadie Verdeş şi Radu Mudreac s-au întâlnit, astăzi, cu Marko Shevchenko, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în Republica Moldova, se arată într-un comunicat al Parlamentului.
În cadrul întrevederii au fost examinate relaţiile de colaborare transfrontaliere pe subiectul utilizării durabile a resurselor naturale din bazinul râului Nistru, consolidarea cadrului instituţional şi organizatoric necesar valorificării viabile şi protecţiei Nistrului pentru asigurarea securităţii alimentare a Republicii Moldova, identificarea soluţiilor pe marginea problemelor existente.
Preşedintele Comisiei, deputata Alla Pilipeţcaia, a salutat prezenţa în cadrul discuţiilor a ambasadorului Ucrainei în ţara noastră şi a subliniat faptul că identificarea soluţiilor privind problema râului Nistru trebuie să se realizeze de comun acord între cele două state vecine.
Ambasadorul Marko Shevchenko a opinat că crearea Comisiei speciale este una oportună pentru a soluţiona o problemă care persistă de mai mulţi ani. Diplomatul a menţionat că Ucraina este deschisă către o colaborare strânsă pentru a se interveni cu recomandări exacte în soluţionarea problemelor existente.
Membrii Comisiei au optat pentru o şedinţă de lucru comună a reprezentanţilor din Republica Moldova, cât şi din Ucraina. La fel, s-a propus deplasarea la faţa locului pentru o mai bună conlucrare şi sporire a capacităţilor de identificare a soluţiilor amiabile.