Avizul CEC, referitor la proiectul de lege privind alegătorii din diasporă, nu a fost votat
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Avizul CEC, referitor la proiectul de lege privind alegătorii din diasporă, nu a fost votat

Avizul Comisiei Electorale Centrale asupra proiectului de lege depus de către deputaţii PLDM, prin care se propun modificări în Codul Electoral pentru asigurarea alegătorilor din diasporă cu drepturi speciale, nu a întrunit numărul suficient de voturi pentru a fi aprobat, iar din acest considerent subiectul urmează a fi discutat la următoarea şedinţă, transmite IPN.

Proiectul de lege prevede posibilitatea votării de către cetăţenii stabiliţi peste hotare cu buletinul de identitate sau cu buletinul de identitate provizoriu, nu doar cu paşaportul. De asemenea, se propune organizarea alegerilor în două zile consecutive, asigurarea cu cel puţin cinci mii de buletine de vot a secţiilor de votare, dar şi oferirea dreptului cetăţenilor din diasporă de a finanţa campaniile electorale sau candidaţii electorali.

În prezentarea avizului CEC, referindu-se la propunerea de a introduce în Codul Electoral noţiunea de „alegător din diasporă”, vicepreşedinta CEC, Rodica Ciubotaru, a menţionat că noţiunea „alegător” din lege cuprinde toţi cetăţenii Republicii Moldova. Totodată, la propunerea de completare a Codului Electoral cu articolul privind drepturile speciale ale alegătorilor din diasporă, aceasta a spus că ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului stabilirea unui număr mai mare de acte în baza cărora cetăţenii din diasporă pot să voteze. Tot Parlamentul are competenţa de a stabili noi criterii în baza cărora pot fi deschise secţii de vot în diasporă.

Vicepreşedinta CEC a mai spus că anterior Curtea Constituţională, în adresarea sa către Parlament, a accentuat necesitatea instituirii unor noi reglementări în vederea modificării mecanismului de votare în străinătate, precum şi introducerea unor norme suplimentare referitoare la stabilirea numărului secţiilor de votare peste hotare şi distribuirea lor geografică.

Referindu-se la propunerea de a le oferi cetăţenilor de peste hotare posibilitatea de a depune contestaţii online pe pagina web a CEC, Rodica Ciubotaru a precizat că modificările nu sunt în concordanţă cu reglementările actuale din Codul Electoral. De asemenea, CEC nu este împuternicită de a realiza atribuţiile instituţiilor bancare sau de intermediar pentru a asigura cetăţenilor de peste hotare posibilitatea de a face donaţii pentru partidele politice, inclusiv prin intermediul paginii web a CEC.

TVR MOLDOVA aminteşte că reprezentanţi ai diasporei Republicii Moldova din mai multe ţări au cerut Comisiei Electorale Centrale asigurarea dreptului la vot pentru cei peste un milion de cetăţeni ai R. Moldova care se află peste hotarele ţării.

Similare