Social

Mai multe posibilități de îngrijire pentru cei mici: O nouă grupă de creșă a fost deschisă în raionul Glodeni

post-img
imagine simbol

O nouă grupă de creșă, cu o capacitate de 20 de locuri, a fost deschisă în raionul Glodeni . Acest lucru a fost posibil datorită sprijinului financiar al Guvernului Republicii Moldova, partenerilor de dezvoltare și face parte din Planul Național de extindere a serviciilor în copilăria timpurie.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, prin deschiderea acestei creșe, s-a oferit părinților, în special femeilor, o alternativă esențială pentru îngrijirea copiilor, permițându-le să continue să activeze în cadrul forței de muncă. Această inițiativă a venit în sprijinul familiilor din Glodeni, care au primit siguranța că cei mici se vor afla într-un spațiu educativ sigur și cu condiții excelente de îngrijire.

Ministrul Alexei Buzu a subliniat importanța acestei inițiative și și-a exprimat recunoștința față de partenerii de dezvoltare și de toți cei care au contribuit la implementarea acestui proiect: „Această realizare nu ar fi fost posibilă fără suportul tehnic și financiar al partenerilor noștri. Aș dori să le mulțumesc colegilor de la Street Child, UN Women Moldova și UNICEF Moldova pentru sprijinul lor constant.”

De asemenea, oficialul a menționat că eforturile de deschidere a creșelor în fiecare comunitate vor continua, în conformitate cu obiectivele Ministerului Muncii și Protecției Sociale de a asigura accesul echitabil al copiilor la servicii de calitate în copilăria timpurie.

În cadrul evenimentului, ministrul s-a întâlnit cu părinții care vor beneficia de aceste servicii, iar aceștia și-au exprimat aprecierea pentru inițiativele lansate de minister care sunt de un real ajutor.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter