ACTUALITATE

Vladimir Voronin: „Dacă revenim la sistemul proporţional, se poate de organizat alegeri anticipate, dar să fie sub un control foarte strict”

post-img

Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, consideră că în situaţia politică actuală, trebuie de revenit, neapărat, la alegerea Parlamentului pe listele de partid, proporţional şi de uitat de sistemul mixt, după care se pot organiza şi alegeri anticipate. Declaraţia a fost făcută la emisiunea Puterea a patra, la postul Naţional 4.

Vladimir Voronin: „Acest sistem (n. r. - mixt), aşa şi cum am presupus de la început, special se face ca să se cumpere voturile mai uşor pe circumscripţiile din toată ţara. Şi acum uitaţivă ce a ieşit: 17 mandate pe uninominal au avut socialiştii, şi 17 democraţii, la egalitate. Trebuie de revenit la sistemul proporţional, şi atunci se poate de făcut alegeri normal, civilizat şi sub un control foarte strict la nivel mondial, internaţional.”

Voronin a menţionat că sunt aproape două luni de când au avut loc alegerile, iar cei care au ajuns în Parlament nu pot face nimic: „Miliardul să fure pot, fel de fel de proiecte aiurea pot să facă, dar pentru ţară n-au făcut nimic. Pe noi nu ne opreşte nimeni să vorbim despre ceea ce se face acum, sau mai bine zis ce nu se face. Noi şi mitinguri putem desfăşura, putem ieşi şi în faţa alegătorilor, să vorbim cu cetăţenii din localităţi.”

Liderul PCRM spune despre echipa nominală, dacă îi luăm pe fiecare în parte şi ne uităm cine sunt ei, n-o să facă nimic, o să voteze ceea ce o să spună unul sau altul, pentru că nu sunt profesionoşti. „Eu îi intrebam pe alegători: numiţi un ministru pe care să-l apreciaţi şi care să fie profesionist şi auditoriul nu putea oferi un răspuns.”

Fiind rugat să comenteze afirmaţia lui Pavel Filip, precum că dacă vom avea alegeri anticipate ele trebuie să se desfăşoare aşa cum au votat cetăţenii la referendum, adică să fie aleşi nu 101, dar 61 de deputaţi, Voronin a declarat:

„Eu nici nu vreau să atrag atenţie la acest lucru şi nici nu cred că asta a scris Filip. Să presupunem că a zis, aşa şi, referendumul acesta este unul consultativ. Pur şi simplu vrea ca să sustragă atenţia alegătorilor. Hai să vorbim serios, se alege parlamentul, organul suprem. Lor le trebuie republică parlamentară conform Constituţiei. Dar noi inventăm uninominal, apoi referendum. Referendumul a fost consultativ, dar nu constituţional. Şi nu poate intra în Constituţie. Dar dacă ei vor să-l treacă mai departe, trebuie iniţial să ajungă în parlament cu 68 de voturi din 101, e un fel de speritoare mai degrabă”, a conchis preşedintele PCRM.