ACTUALITATE

Sprijin din partea UE, pentru Centrul de Excelenţă în Servicii şi Prelucrarea Alimentelor din Bălţi

Tinerii din Bălţi care îşi doresc să devină brutari sau cofetari pot să înveţe în laboratoarele modernizate ale Centrului de Excelenţă în Servicii şi Prelucrarea Alimentelor. Şcoala a beneficiat de granturi pentru procurarea utiliajelor de ultimă generaţie, în cadrul proiectului "Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova", finanţat de Uniunea Europenă.

Înainte de modernizarea laboratoarelor, elevii învăţau să coacă pâine în cuptoare vechi.

„Noi suntem norocoşii care încă de pe băncile instituţiilor ne dezvoltăm abilităţile. Lucrăm cu cel mai modern utilaj. Ni se explică principiul de lucru al utilajului şi cerinţele tehnice ale securităţii, pentru a nu ne pune viaţa în pericol”.

„Pentru prepararea bucatelor de brutărie şi cofetărie sunt foarte utile cuptorul cu convecţie, mixerul planetar deoarece acestea asigură calitatea produselor realizate.”

Datorită investiţiilor Uniunii Europene, absolvenţii şcolii îşi pot găsi mai uşor de muncă.

SILVIA PROŢIUC, directorul Centrului de Excelenţă în Servicii şi Prelucrarea Alimentelor: „Datorită sprijinului Uniunii Europene, instituţiile de învăţământ profesional tehnic, beneficiind atât de suport material, cât şi de formări, au posibilitatea de a oferi elevilor şi condiţii mai bune, dar şi specialişti care vin cu noutăţi, vin cu îmbunătăţiri”.

În cadrul Centrului de Excelenţă în Servicii şi Prelucrarea Alimentelor din Bălţi învaţă aproape 600 de elevi.