Uraganul Florence se apropie de coasta de est a SUA. Peste 98.000 de case au rămas fără curent
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Uraganul Florence se apropie de coasta de est a SUA. Peste 98.000 de case au rămas fără curent

Cel puţin 98.000 de locuinţe din Carolina de Nord, Virginia şi Carolina de Sud au rămas joi fără curent electric, din cauza uraganului Florence care se apropie de continent, încadrat de către meteorologi la categoria doi, relatează BBC şi Reuters.

Meteorologii au retrogradat joi uraganul Florence la categoria doi, cu vânturi de aproximativ 155 de kilometri pe oră.

Serviciul Naţional de Meteorologie a emis o avertizare de tornadă pentru mai multe zone din Carolina de Nord şi le-a transmis cetăţenilor care au decis să nu evacueze să rămână în case şi subsoluri.

Autorităţile din statul Washington DC au încheiat starea de urgenţă.

Aeroportul Charleston din Carolina de Sud a fost închis şi cel mai probabil nu va fi redeschis decât după acest weekend, au anunţat autorităţile.

 

Peste 1.7 milioane de persoane din cele trei state situate pe coasta de est, după ce meteorologii au anunţat că uraganul Florence va ajunge pe continent cel târziu joi seară.

Preşedintele american Donald Trump a postat miercuri mai multe mesaje pe Twitter în care le cere locuitorilor să respecte avertizările autorităţilor şi să evacueze.

„Plecaţi din calea lui, nu vă jucaţi. Este un uragan foarte mare, poate cel mai mare pe care l-aţi văzut şi cantităţi impresionante de apă”, a declarat Trump.

Similare