Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Simona Halep pleacă în vacanţă. Declaraţii după eliminarea de la Wimbledon

"Simt dureri peste tot!" nu a ascuns Halep după eliminarea dramatică de la Wimbledon. "Două săptămâni uit de tenis şi mă răsfăţ", spune Simona, care şi-a făcut bagajele pentru vacanţă.

La fel ca Serena Williams în 2014, Halep este lider mondial eliminat în optimi şi a doua jucătoare, din ultimul deceniu, care, după cucerirea unui Grand Slam, nu se califică, cel puţin în sferturile de finală ale următorului turneu major.

"A fost greu, într-adevăr, în două aspecte: unul pentru că nu am avut niciun meci oficial înainte şi unul să pot să suport durerile din corp. Faptul că, după Roland Garros, corpul meu s-a relxat şi tensiunea s-a dus".

"Fără sprijinul publicului nu câştigam o asemenea bătălie a nervilor ca să izbutesc prima victorie în faţa unui număr 1 mondial" a recunoscut Hsieh, conştientă că spectatorii au ajutat-o în momentele-cheie.

"Cred că au ţinut cu persoana care a fost mai pozitivă, mai încrezătoare şi care a luptat până la sfârşit. Eu am fost destul de negativă, nu am fost deranjată de acest lucru", a afirmat Simona.

Similare