SPORT

Simona Halep a fost nominalizată de WTA pentru titlul de ''Jucătoarea Anului''

post-img

Românca Simona Halep, numărul 1 mondial în tenisul feminin, a fost nominalizată de asociaţia profesionistă de profil (WTA) la titlul de Jucătoarea Anului, alături de Garbine Muguruza (Spania), Jelena Ostapenko (Letonia), Karolina Pliskova (Cehia), Elina Svitolina (Ucraina) şi Venus Williams (SUA), anunţă Ştirile TVR.

Simona Halep este lider mondial, iar în acest an a jucat finala turneului de la Roland Garros şi a câştigat un titlu Premier Mandatory, la Madrid. Simona a jucat alte trei finale - la Roma, Cincinnati şi Beijing.

Jelena Ostapenko este campioana de la Roland Garros, Garbine Muguruza a câştigat titlul la Wimbledon, iar Elina Svitolina a câştigat cinci titluri WTA în acest sezon, Karolina Pliskova a fost anul acesta numărul 1 WTA, iar  Venus Williams a jucat două finale de Grand Slam şi a revenit în Top 5 WTA.

Nominalizările la alte categorii:

Echipa de dublu a anului: Yung-Jan Chan (Taiwan)/Martina Hingis (Elveţia), Ekaterina Makarova/Elena Vesnina (Rusia), Bethanie Mattek-Sands (SUA)/Lucie Safarova (Cehia);

Jucătoarea cu cel mai mare progres în acest an (jucătoare din top 100 care au arătat un progres semnificativ în 2017): Caroline Garcia (Franţa), Kristina Mladenovic (Franţa), Jelena Ostapenko (Letonia), Elina Svitolina (Ucraina), Coco Vandeweghe (SUA)

Nou-venita anului (jucătoare care au intrat în top 100 sau au avut realizări notabile în 2017): Catherine Bellis (SUA), Beatriz Haddad Maia (Brazilia), Elise Mertens (Belgia), Marketa Vondrousova (Cehia)

Revenirea anului (jucătoare care au coborât în clasament din cauza unor accidentări sau din motive personale, iar rezultatele din acest sezon le-au readus în vârf): Ashleigh Barty (Australia), Madison Keys (SUA), Petra Kvitova (Cehia), Sloane Stephens (SUA).

Voturile se vor încheia pe 16 octombrie, iar câştigătoarele vor fi anunţate la Turneul Campioanelor de la Singapore.