Naţionala de handbal feminin a României a cedat cu 22-34 în faţa Suediei, la Campionatul Mondial din Japonia. La pauză, nordicele au avut un avantaj de 5 goluri, 14-9.
Dacă în primul meci din Main Round, România a ţinut piept Rusiei mai bine de o repriză, în duelul cu Suedia, fetele antrenate de Tomas Ryde nu au avut şanse. Adversarele au condus pe toată durata meciului, singurul moment în care naţionala noastră a fost la acelaşi nivel s-a înregistrat la mijlocul primei reprize, la 6-6. Ulterior, Suedia s-a distanţat la 5 goluri şi a păstrat diferenţa.
În partea a doua ecartul s-a mărit, iar pe finalul meciului s-a ajuns la o diferenţă de 12 goluri. România înregistrează al doilea eşec din Main Round şi e pe ultimul loc în Grupa 2, cu 0 puncte.
Cristina Neagu nu a mai fost în ”mână” la fel ca în meciurile precedente, iar asta s-a văzut mai ales pe linia de 9. Cea mai bună handbalistă a lumii a încheiat cele 60 de minute cu 4 goluri. De partea cealaltă, Mellegard a fost cea mai bună marcatoare, cu 7 reuşite.
În celelalte meciuri din grupa României, Rusia a trecut de Muntenegru (35-28), iar Spania a învins reprezentanta Japoniei (33-31).
În ultimul meci din Main Round, România întâlneşte Japonia. Partida este programată miercuri, de la 11:00.
Clasamentul Grupei 2:
1. Rusia – 8 puncte
2. Spania – 7 puncte
3. Suedia – 5 puncte
4. Muntenegru – 4 puncte
5. Japonia – 0 puncte
6. România – 0 puncte