SPORT

După o pauză competiţională de aproape un an, micii fotbaliştii au intrat din nou pe teren

După o pauză competiţională de aproape un an, micii fotbaliştii au intrat din nou pe teren. Mai mulţi antrenori au organizat astăzi, la Chişinău, un turneu pentru copii, la care au participat diferite echipe din municipiu. De la începutul pandemiei, a fost primul turneu de fotbal în sală pentru copii, după ce acum o lună, autorităţile au permis reluarea competiţiilor sportive în aer liber şi în spaţii închise.

În cadrul turneului desfăşurat la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport din Chişinău au participat în jur de 50 de copii de până la 8 ani. Ei spun că au aşteptat foarte mult reluarea competiţiilor.

La turneu au participat 5 echipe, inclusiv una de fete. Şi părinţii spun că au aşteptat nerăbdători ziua în care copiii lor vor reveni pe terenul de fotbal.

Antrenorii susţin că întrecerile sportive sunt foarte importante pentru dezvoltarea copiilor.

VASILE ŢEPORDEI, antrenor de copii: „Din păcate situaţia  asta cu pandemia i-a pus în gardă pe mulţi oameni ca să nu fie probleme, nu era permis oficial şi noi am fost nevoiţi să rezistăm. Este greu pentru antrenori, pentru copii, pentru părinţi să practici dar să nu poţi valorifica ceea ce practici. Noi ne antrenăm dar nu ştim dacă ne antrenăm corect, pentru că meciul este testul”

ANDREI ŢURCAN, antrenor de copii: „Din luna martie nu mai avem turnee, de asta pentru copii este cea mai mare bucurie ca ei să vină să lupte într-un turneu. Aceasta este prima ediţie, sperăm ca în continuare să avem permisiunea şi să organizăm un turneu cu 10-15 echipe.”

Începând cu 16 ianuarie, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a permis desfăşurarea competiţiilor sportive fără spectatori, desfăşurate în aer liber şi în spaţii închise. În timpul întrecerilor, rămâne obligatorie respectarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19.