SOCIAL

Zece femei de succes din Republica Moldova au fost premiate

Au demonstrat ca ştiu şi că pot. Zece femei din Republica Moldova au fost premiate pentru că au spart stereotipuri şi au obţinut succes, în diverse domenii de activitate.

Evenimentul a încununat prima ediţie a campaniei UN Women "Tu ştii că poţ ", care vrea să încurajeze femeile să se afirme ca lidere şi profesioniste.

Ludmila Scalinîi este una dintre primele femei deputat în primul Parlament al Republicii Moldova şi semnatară a Declaraţiei de Independenţă. Recunoaşte că lansarea în politică a fost o provocare, dar a demostrat că se poate.

Şi Svetlana Cojocaru a spart gheaţă într-un domeniu considerat eminamente masculin. A devenit prima femeie director al Institutului de Matematică şi Informatică, al Academiei de Ştiinţe, după 40 de bărbaţi care au deţinut această funcţie.

Izzy a reuşit să devină singura femeie din Republica Moldova care a ajuns în cartea celor mai buni artişti graffiti din Europa.

Sunt doar trei din cele zece femei de succes din Republica Moldova premiate pentru că au demosntrat că pot: prima femeie colonel, prima femeia romă consilier local, prima femeie sportivă la jocurile olimpice, prima femeie jurnalist de investigaţie şi tot aşa. De fapt, asta şi-au propus cei de la UN Women prin campania "Tu ştii că poţi", să exploreze activismul şi succesele celor care au modelat vieţi şi au inspirat alte femei si care, astfel, au facut istorie.

Ceremonia a inclus şi o expoziţie temporară de fotografii, un discurs ilustrat despre egalitatea de gen, dar şi istoriile de succes ale femeilor ambasadoare şi ale şefelor organizaţiilor internaţionale în  Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie şi cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei.