SOCIAL

VIDEO. Peste 63 de mii de persoane din Republica Moldova poartă numele Sfântului Dumitru

Creştinii ortodocşi de rit vechi îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Dumitru, izvorâtorul de mir şi mare făcător de minuni. În biserici au fost oficiate slujbe, iar mai multe sate din Republica Moldova sărbătoresc hramul localităţii.

De dimineaţă, biserica din oraşul Cantemir, al cărui ocrotitor este Sf. Dumitru, au fost neîncăpătoare.
 
Oamenii au adus cu ei nuci, struguri, covrigi şi mere pentru a da de pomană. Pentru cei adormiti, enoriaşii au dat de pomană colivă şi colaci.
 
Creştinii s-au rugat pentru sănătate dar şi pentru viitorul Republicii Moldova.
 
După slujbă, oamenii au stat la masă cu cei dragi, iar seara, locuitorii din Cantemir se vor bucura şi de un concert.

Potrivit tradiţiilor populare, în această zi, păstorii obişnuiesc să îşi puna cojocul pe iarbă în mijlocul oilor, aşteptând să vadă care din ele se va aşeza pe el. Dacă va fi o oaie neagră înseamnă că iarnă va fi blandă, dacă se va culcă o oaie albă, iarnă va fi aspră. Printre obiceiuri care se săvârsesc în ajunul sarbatorii sunt şi focurile vii. Persoanele care sar peste flăcări vor fi sănătoase întregul an şi ferite de necazuri şi boli. În Republica Moldova, aproape 60 de mii de bărbaţi poartă numele Dumitru si peste 3 mii de femei se numesc Dumitriţa.